Update Ziua Drapelului Naţional: La Sfântu Gheorghe, drapelul a fost adus de un paraşutist şi înălţat la Monumentul Ostaşului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită, joi, la Sfântu Gheorghe, în prezenţa a peste 250 de persoane, tricolorul, care a fost înălţat pe un catarg la monumentul "Ostaşului Român", fiind adus de un paraşutist, care a sărit dintr-un avion al Aeroclubului Român.

UPDATE: Ceremonia a fost deschisă cu prezentarea onorului militar de către garda de onoare, salutul drapelului de luptă şi trecerea în revistă a gărzii de onoare, după care au fost rostite alocuţiuni.

Drapelul României, care a fost înălţat pe catargul de lângă statuia "Ostaşului Român", a fost adus de către un paraşutist, care a sărit dintr-un avion al Aeroclubului Român.

Concomitent cu înălţarea drapelului pe catarg de către garda drapelului, mai multe avioane al Aeroclubului Român au survolat zona şi au răspândit fluturaşi tricolori deasupra participanţilor.

La eveniment au participat mai mulţi oficiali, printre care prefectul de Covasna, Marius Popica, secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale, Codrin Munteanu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Nicolae Ciucă, precum şi alţi generali ai Armatei Române.

Ceremonia de înălţare a drapelului României s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare în ritmul melodiei "Treceţi batalioane române Carpaţii".

În timpul manifestărilor organizate în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, traficul rutier va fi închis pe Calea Victoriei, între strada Dem I. Dobrescu şi bulevardul Regina Elisabeta, între orele 09.30 şi 11.00, şi pe strada Constantin Mille, între orele 06.00 şi 11.00, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

Şoferii pot merge, în timpul restricţiilor de trafic, pe rutele ocolitoare Calea Victoriei - strada Dem I. Dobrescu - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei - bulevardul Lascăr Catargiu - bulevardul Gheorghe Magheru - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii.

La manifestări sunt aşteptate mai multe personalităţi.

Băsescu transmite un mesaj românilor, cu acest prilej: “Participarea noastră, astăzi, la diferitele manifestări consacrate Zilei Drapelului Naţional îmi oferă sincerul prilej de a le spune tuturor românilor că trebuie să preţuiască şi să cinstească Tricolorul României”.

Preşedintele mai arată că la 26 iunie sărbătorim Ziua Drapelului Naţional, simbol al luptei poporului român pentru liberate, care ne aminteşte datoria care ne revine pentru a apăra unitatea, securitatea şi independenţa României şi pentru a servi cu devotament patria”, se arată în mesajul transmis de şeful statului.

Traian Băsescu precizează în mesaj că tricolorul, adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, a pătruns în conştiinţa românilor ca steag naţional.

“Importante evenimente şi momente ale istoriei noastre, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, Independenţa de stat a României de la 1877, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, bătăliile purtate în cele două războaie mondiale şi multe altele, având ca ideal libertatea şi unitatea naţională, au avut loc şi s-au desfăşurat sub acest stindard naţional. Pentru ostaşii români, Drapelul reprezintă simbolul onoarei, al vitejiei şi al gloriei militare. Pe câmpul de bătălie pentru apărarea ţării, la instrucţie, în misiunile din teatrele de operaţii, Tricolorul i-a însoţit şi îi însoţeşte pe militari ducând cu el dorinţa naţiunii române de a-şi afirma deplina independenţă şi suveranitate, de a avea relaţii bazate pe încredere şi respect reciproc cu toate popoarele lumii”, se mai arată în mesajul preşedintelui României.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui