UPDATE VIDEO  Un avion Wizz Air a aterizat de urgenţă pe un aeroport din Roma. Reprezentanţii companiei susţin că nu există victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion al companiei Wizz Air care plecase din Bucureşti a aterizat de urgenţă pe aeroportul Fiumicino, Roma (Italia). Cei 165 de pasageri au fost coborâţi din aeronavă pe ieşirile de urgenţă cu ajutorul toboganelor speciale. Primele informaţii arătau că există şi trei răniţi însă reprezentanţii companiei susţin că in urma incidentului nu au existat victime, ci că îngrijirile medicale au fost acordate doar pasagerilor care s-au speriat.

UPDATE Reprezentanţii companiei aeriene susţin că echipajul şi pasagerii avionului Wizz Air nu au raportat răniţi, precizând că au fost acordate îngrijiri unor pasageri care s-au speriat.

"Aeronava a aterizat în siguranţă la ora 8.15, iar pasagerii au fost debarcaţi folosindu-se toboganele de ieşire. Echipajul şi pasagerii nu au raportat răniţi, pasagerii fiind asistaţi de companie", spune Daniel de Carvalho, directorul de comunicare al companiei, reprezentanţii Wizz Air precizând că au fost pasageri care au primit îngrijiri pentru că s-au speriat, fără a fi însă răniţi, şi că s-a creat o confuzie.

"Wizz Air va colabora cu autorităţile pentru investigaţie şi îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi de inconvenientele create de aterizarea de urgenţă", mai spune directorul de comunicare al companiei.

Potrivit primelor informaţii, avionul ar fi avut o problemă la trenul de aterizare. 

Când şi-a dat seama că aeronava are probleme pilotul care urma să aterizeze pe un aeroport mai mic de la Roma - Ciampino, a solicitat să aterizeze la Fiumicino, unde pista este mai lungă.

El a fost nevoit să aterizeze cu ajutorul unei singure roţi şi unui singur motor. După ce s-a oprit, avionul s-a aplecat pe o parte. La faţa locului au fost trimişi pompieri, poliţişti şi carabinieri care i-au ajutat pe pasageri să părăsescă aeronava de urgenţă.

Avionul plecase din Bucureşti şi trebuia să aterizeze pe aeroportul Ciampino.

Cei trei răniţi sunt în stare de şoc şi primit primul ajutor chiar pe pista aeroportului din Roma, nefiind nevoie să fie transportaţi la spital. Operaţiunile de securitate sunt gestionate de către Poliţia de Frontieră. Reprezentanţii Wizz Air  spun că nu ar fi nici un rănit în timpul aterizării de urgenţă.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Zborului din Italia a deschis  o investigaţie privind incidentul în care a fost implicat Airbus-ul A320 al companiei aeriene Wizz Air care executa un zbor pe ruta Bucureşti-Roma. ANSV a trimis la faţa locului o echipă de investigaţie pentru a colecta probe utile pentru  anchetă.

„O aterizare periculoasă, făcută cu mare abilitate. Pilotul, care este italian, a reuşit să ducă  avionul la sol cu un singur motor şi să facă o aterizare uşoară", a declarat directorul Poliţiei de Frontieră de la Fiumicino, Antonio Del Greco, pentru Sky TG24. "Pista este închisă, până când anchetatorii vor termina procesul de strângere a probelor. După aceea pista va fi operaţională“, a mai spus  Del Greco.

La începutul lunii februarie, 16 persoane au fost rănite după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Roma-Fiumicino.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție