UPDATE VIDEO Dominique Strauss-Kahn va fi eliberat pe cauţiune, după ce a fost oficial inculpat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Dominique Strauss-Kahn a fost pus oficial sub acuzare în urma reclamaţiei privind agresiuni sexuale, potrivit unui procuror american.

UPDATE 08.55 Dominique Strauss-Kahn va fi transferat astăzi în arest la domiciliu

Citiţi şi: Fiica cea mică a lui Dominique Strauss-Kahn, martor important în cadrul procesului

Dominique Strauss-Kahn a rămas în închisoare în cursul nopţii de joi spre vineri, documentaţia specifică eliberării pe cauţiune urmând să fie semnată vineri, informează Sky News. Judecătorul Michael Obus a stabilit plasarea fostului director al FMI în arest la domiciliu şi purtarea unui brăţări electronice pentru localizare.

Următoarea audiere în cazul lui Strauss-Kahn a fost stabilită pe 6 iunie.

Vezi VIDEO aici

UPDATE 23:20 Fostul director al FMI va locui într-un apartament închiriat supravegheat video şi va fi păzit non-stop de gărzi înarmate, până pe 6 iunie, când va avea loc următoarea înfăţişare.

UPDATE 23:00 Judecătorul instanţei din Manhattan a aprobat eliberarea pe cauţiune a lui Dominique Strauss-Kahn, informează AFP. Cauţiunea a fost fixată la un milion de dolari, iar depozitul de garanţie este de cinci milioane de dolari. Fostul şef FMI va rămâne într-o reşedinţă din Manhattan, supravegheat 24 de ore din 24.

Dominique Strauss-Kahn a fost adus fără cătuşe, joi la ora 14.30 (21.30, ora României), în sala tribunalului din Manhattan. Soţia lui Dominique Strauss-Kahn, Anne Sinclair, alături de una dintre fiicele fostului director al FMI, au sosit joi după-amiază la instanţa din Manhattan unde are loc audierea asupra cererii de eliberare pe cauţiune a soţului ei.

În timpul audierii, avocaţii apărării au argumentat că Dominique Strauss-Kahn este "o persoană respectabilă", dând asigurări că nu va încerca să fugă dacă va fi eliberat pe cauţiune.

Procurorii argumentează că Dominique Strauss-Kahn "are motive să fugă", cerând menţinerea acestuia în detenţie.

Directorul General al Fondului Monetar International (FMI) a fost arestat sâmbătă, în data de 14 mai, de către autorităţile din New York, de la aeroportul internaţional John F. Kennedy, pentru a fi chestionat cu privire la o agresiune sexuală.

Şeful FMI ar fi agresat sexual o cameristă angajată la hotelul Sofitel din New York. Reclamanta, o mamă singură în vârstă de 32 de ani originară din Guineea, a compărut prima dată miercuri, cu uşile închise, în faţa justiţiei. Ea neagă că ar fi avut o relaţie sexuală consimţită cu fostul director al FMI.

Dominique Strauss-Kahn riscă 25 de ani de închisoare pentru şapte capete de acuzare: două capete de acuzare de infracţiuni sexuale de gradul întâi, tentativă de viol la primul grad, agresiune sexuală la primul grad, sechestrare în gradul al doilea, agresiune sexuala în al treilea grad şi atingere fără consimţământ.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare