UPDATE Soţul Andei Adam, cercetat sub control judiciar pentru falsificare de carduri bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anda Adam FOTO Alex Muscaliu

Soţul cântăreţei Anda Adam, Sorin Andrei Nicolescu, a fost adus la sediul DIICOT Constanţa, potrivit unor surse judiciare. Sursele citate au explicat că acesta este cercetat pentru falsificarea instrumentelor de plată electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul, fără drept, la un sistem informatic.

UPDATE 22.15 Procurorii DIICOT au decis, miercuri, să îl cerceteze sub control judiciar pe soţul cântăreţei Andei Adam în dosarul privind falsificarea de carduri bancare emise în Australia, SUA şi Mexic, au declarat surse judiciare, pentru News.ro.

Sorin Nicolescu, soţul Andei Adam, este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii DIICOT, într-un dosar de falsificare de carduri, în care prejudiciul este de aproximativ 300.000 de lei, au declarat, miercuri, surse judiciare, pentru News.ro

- ŞTIREA INIŢIALĂ -

Potrivit unor surse judiciare, Sorin Andrei Nicolescu ar fi deţinut, în perioada mai 2009 – iulie 2012, mai multe carduri contrafăcute, ai căror emitenţi legitimi erau bănci sau alte instituţii financiare din Australia, SUA, Mexic, în scopul punerii în circulaţie. Sursele au arătat că în aceeaşi perioadă ar fi încercat să retragă şi a retras sume  de bani de la un ATM situat în Constanţa,  în cuantum de circa 48.170 de lei, fără consimţământul titularilor legitimi ai cardurilor bancare, modalitatea prin care s-a accesat ilegal sistemul informatic mai sus menţionat, prin încălcarea măsurilor de securitate.   

Era vizat de anchetă de anul trecut

Mass-media a dezvăluit anul trecut că  Andrei Sorin Nicolescu a fost depistat, la ATM-ul băncii Unicredit, de un poliţist al Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care se afla în afara orelor de program. Potrivit raportului întocmit de poliţiştii din Constanţa, în noaptea de 4 spre 5 octombrie 2012, un tânăr de 26 de ani, din Constanţa a fost prins în flagrant în timp ce scotea bani de la un bancomat cu ajutorul unor carduri falsificate.

“Am observat maşina tânărului parcată în faţa băncii şi, pentru că îmi era familiară figura sa, l-am urmărit. Am aşteptat să scoată banii din ATM. M-am îndreptat către el, l-am imobilizat şi am solicitat ajutorul colegilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, care au ajuns în scurt timp la adresa respectivă. El a fost escortat la sediul secţiei pentru audieri”, a declarat inspectorul Constantin Popa, ofiţer specialist Poliţie Urbană în cadrul Serviciului de Ordine Publică, citat de telegrafonline.ro. În urma percheziţiei corporale, anchetatorii au descoperit asupra tânărului 1.200 de lei, 12 carduri albe care aveau scrise pe ele coduri PIN, dar şi un telefon Nokia în care erau salvate doar cu iniţiale trei numere de telefon.

Arestat, apoi eliberat

În timpul audierilor, tânărul nu a dorit să le ofere prea multe informaţii anchetatorilor, însă le-a dat de înţeles că este doar o “săgeată”. Totodată, Nicolescu a spus că a primit cardurile şi telefonul mobil de la un individ din Arad, însă nu a oferit detalii cu privire la identitatea acestuia. Cu toate că anchetatorii aveau informaţii că în apropiere de bancomat se mai aflau două persoane, care probabil “ţineau de şase”, Nicolescu a susţinut că a fost singur. Cazul a fost preluat de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Pe numele lui Andrei Sorin Nicolescu a fost întocmit dosar penal. A fost prezentat magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. La doar zece zile de la incident, Curtea de Apel Constanţa a decis, ca Andrei Sorin Nicolescu să fie cercetat în libertate.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați