UPDATE Percheziţii la suspecţi de braconaj piscicol. Au fost descoperite patru tone de sturioni şi 80 de kilograme de icre negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape patru tone de sturioni, 80 de kilograme de icre negre, 250 de kilograme calcani, dar şi alte specii de peşti au fost depistate vineri de poliţişti ca urmare a unei acţiuni pentru prinderea suspecţilor de braconaj piscicol.

UPDATE Aproximativ patru tone de sturioni, 80 de kilograme de icre negre, 50 de kilograme de icre de la alte specii de peşti, 250 de kilograme de calcan, 90 de kilograme de alte specii de peşte etc. 

De asemenea, echipele de control au depistat şi ridicat foarte multe ustensile şi plase monofilament folosite la activitatea de braconaj piscicol, până în prezent, numai în zona Ialomiţa, fiind încărcate trei camioane, un camion la Brăila, iar o navă a fost încărcată la Sulina, la finalizarea activităţilor urmând să fie făcut un inventar exact.

În prezent, mai multe persoane sunt audiate de procurori. 

UPDATE Potrivit unor surse din Poliţie, poliţiştii au descins, vineri, la mai multe restaurante cu specific pescăresc din Parcul Herăstrău şi Cartierul Francez, care sunt suspectate că ar achiziţionat peşte de la braconieri. În acelaşi timp, anchetatorii verifică şi provenienţa peştelui scos la vânzare în Hala Obor, unde, de asemenea, există suspiciuni cu privire la provenienţa peştelui.

Poliţiştii şi procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au supravegheat activitatea suspecţilor, cu sprijinul SRI, de la sfâşitul anului 2012.

La acţiune participă 400 de poliţişti

Peste 400 de poliţişti au participat astăzi la 48 de percheziţii în judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi şi Constanţa, precum şi a municipiului Bucureşti.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei care a pus la dispoziţia anchetatorilor trei elicoptere ce au transportat poliţişti pe raza localităţilor Sfântu Gheorghe şi Sulina, judeţul Tulcea, pentru desfăşurarea de activităţi specifice, precum şi cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române care a pus la dispoziţie ambarcaţiuni.

Investigaţiile au început la finalul anului 2012, dosarul fiind instrumentat de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română şi procurori de la Parchetul General, cu sprijinul SRI.

România este printre puţinele ţări din lume care încă mai are în apele sale teritoriale sturioni sălbatici, acţiunea de astăzi vizând atât depistarea celor care braconează astfel de specii, a celor care ar trebui să desfăşoare activităţi de crescătorie conform normelor, cât şi descurajarea celor care comercializează aceste specii protejate.

Acţiunea de astăzi este un semnal de alarmă cu privire la protejarea unor specii rare, de importanţă atât din punct de vedere naţional, cât şi mondial. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi