UPDATE Incendiu la secţia de radiologie a Spitalului Floreasca: pompierii au intervenit cu trei autospeciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul de luni dimineaţa de la Spitalul de Urgenţă Floreasca s-a produs din cauza unui scurtcircuit în secţia de radiologie, aflată într-o zonă izolată, în partea veche a unităţii. Fumul s-a împrăştiat pe o scară mai puţin circulată, fără să fie afectate alte servicii sau pacienţii.

UPDATE „Secţia de radiologie este situată în clădirea veche a spitalului, acolo sunt investigaţi de obicei bolnavii cronici. Este o zonă izolată, iar fumul a urcat pe o scară mai puţin circulată, fără să fie afectate alte servicii sau pacienţii”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa.

El a precizat că până la remedierea problemelor din secţia radiologie, investigaţiile vor fi realizate în Unitatea de Primiri Urgenţe sau într-o altă zonă a unităţii sanitare, întrucât există aparate funcţionale în acest moment care să facă faţă nevoilor unităţii sanitare.

Incendiul de la Spitalul Floreasca a izbucnit puţin după ora 7.00. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o maşină de prim ajutor şi o alta de descarcerare, însă incendiul era deja stins când au ajuns

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că nicio persoană nu a fost rănită sau intoxicată cu dioxid de carbon, nefiind necesară evacuarea pacienţilor.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul