UPDATE Florin Salam, audiat luni într-un dosar de consum de droguri: Am fost adus după ce am fost la un şpriţ unde s-au întâmplat mai multe prostii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Florin Salam a fost adus luni la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru a fi audiat, ca martor, într-un dosar privind consumul de cocaină. Acesta a fost adus în faţa anchetatorilor de poliţie: „am fost la un şpriţ unde s-au întâmplat mai multe prostii”, a spus el interpretul când a ieşit din sediul Parchetului.

UPDATE Manelistul Florin Salam a declarat luni, la ieşirea de la DIICOT, că a fost audiat ca martor după ce a fost „la un şpriţ unde s-au întâmplat mai multe prostii”, precizând însă că nu ştie ca cineva din trupa sa să consume cocaină.

În plus, întrebat dacă vreun membru al trupei sale a consumat acest drog. manelistul a precizat că nu ştie, dar dacă ar fi aşa, el ar face „curăţenie în trupă”, fără să-i facă rău respectivului.

UPDATE Florin Salam a ajuns la sediul DIICOT în jurul orei 13.30, însoţit de un poliţist. Acesta a refuzat să dea declaraţii presei.

Înainte de aducerea lui Florin Salam la audieri, din sediul Direcţiei a ieşit un bărbat care s-a recomandat ca fiind „Dan cu chitara de la Giurgiu”, şi care le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la Parchetul General că a venit „să filmeze un videoclip”.


Potrivit unor surse judiciare, până la momentul difuzării acestei ştiri, doar un membru al trupei lui Florin Salam a fost adus la audieri, urmând ca şi ceilalţi componenţi să ajungă în faţa procurorilor.

DIICOT cercetează în această cauză pretinse fapte de consum de droguri, respectiv cocaină, iar Florin Salam şi membrii formaţiei acestuia ar fi suspecţi de această faptă, au precizat sursele citate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"