Un traficant de droguri a vrut să treacă în România cu capsule de cocaină în stomac. Depistat cu scanerul cu raze X

0
Publicat:

Un cetățean brazilian de 26 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic internațional și intern de droguri de mare risc. Tânărul a fost prins pe Aeroportul Henri Coandă având asupra sa aproape un kilogram de cocaină.

Traficant de droguri prins cu aproape 1 kg de cocaină ascunsă în corp. FOTO: Poliția Română

Potrivit unui comunicat emis de DIICOT, inculpatul a introdus în România, în perioada februarie-martie 2025, droguri de mare risc. Acesta a fost depistat pe 4 martie 2025, având fixate pe picioare două pachete cu aproximativ 500 de grame de cocaină, împărțită în 78 de capsule.

În urma controlului efectuat cu ajutorul unui scaner cu raze X, în interiorul abdomenului inculpatului au fost observate mai multe formațiuni neobișnuite, care nu corespund anatomiei umane. În consecință, inculpatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde, pe parcursul internării, a eliminat un număr de 62 de cașete, ce conțineau aproximativ 350 de grame de substanță pulverulentă (în prezent aflată în curs de expertizare)”, se arată în comunicat.

Judecătorii Tribunalului București au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. „Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - Centrul de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni”, se menționează în comunicat.

Anchetatorii precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregului proces penal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online