Un șofer român s-a specializat în furtul de tractoare din Danemarca. Ce pagubă a reușit să producă

0
Publicat:

Șoferul român care a furat tractoare de la un dealer din Danemarca a fost arestat în Germania.

Tractoarele au fost furate de la reprezentanța Maskincentrum din Aulum FOTO: Facebook

Un șofer român a furat trei tractoare noi, în valoare de 335.000 de euro, de la un dealer din Danemarca. El le-a încărcat într-un camion și a reușit să părăsească Danemarca prin granița Froslev în dimineața de 12 octombrie, fiind raportat poliției germane.

La scurt timp, camionul a fost oprit. În semiremorca camionului se aflau cele trei tractoare, care fuseseră furate în Danemarca. Șoferul a fost reținut de agenți germani și, ulterior, plasat în arest preventiv.

 „Arestarea a fost rezultatul unei operațiuni comune Europol împotriva crimei organizate transfrontaliere din regiunea Mării Baltice și nordul Europei”, a declarat poliția daneză într-un comunicat, potrivit stiridiaspora.ro.

Șoferul român a fost arestat timp de trei săptămâni în baza unui ordin emis de Tribunalul Sonderborg. Bărbatul de 28 de ani a pledat nevinovat, dar nu a făcut recurs la măsura arestării preventive.

Cele trei tractoare găsite în camionul românului au fost furate de la reprezentanța Maskincentrum din Aulum, potrivit lui Soren Hogenhof Larsen, directorul Departamentului de vânzări al reprezentanței de mașini agricole.

El a dezvăluit că un modem PCM instalat într-unul dintre tractoare a arătat că vehiculul a fost pornit la ora 1:00 pe 12 octombrie și apoi condus pe un drum de țară pustiu. De aici tractorul a dispărut.

„Am văzut o mulțime de urme de roți. Au furat tractoarele de lângă noi și s-au îndreptat spre drumul de țară. Acolo probabil că au fost urcate într-un camion. Nu știu dacă a fost nevoie de patru oameni pentru a rezolva totul”, spune directorul de vânzări Soren Hogenhof Larsen.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG