Un scandal în avion i-a adus unui român doi ani și jumătate de închisoare. Decizie în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care a făcut scandal într-un avion care se deplasa pe ruta Copenhaga-București, în luna martie a anului 2022, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni cu executare, potrivit News.ro.

FOTO Poliția de Frontieră

Un bărbat în vârstă de 44 ani, aflat în stare de ebrietate, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, după ce a devenit violent cu pasagerii unei aeronave care efectua un zbor pe ruta Copenhaga - Bucureşti. Fapta a fost comisă în urmă cu aproape doi ani, relatează News.

„Un bărbat în vârstă de 44 ani, care a avut un comportament violent la adresa pasagerilor unei aeronave a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale”, transmite vineri Poliţia de Frontieră, precizând că hotărârea aparţine Judecătoriei Buftea.

Conform sursei citate, la data 24.03.2022, poliţiştii de frontieră l-au preluat pe bărbat, la aterizare, dintr-o aeronavă care se deplasa pe ruta Copenhaga – Otopeni şi care a aterizat, la ora 21:10, în regim de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Motivul a fost generat de faptul că, bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate,  a devenit indisciplinat şi a început o altercaţie în timpul aterizării, agresând verbal, atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor.

La momentul respectiv, echipajul a acţionat conform procedurilor standard de securitate şi aeronava a aterizat în siguranţă. Pasagerul a fost preluat de autorităţi, iar restul călătorilor au fost debarcaţi, a mai arătat sursa citată. 

În conformitate cu Art. 119 - (1) din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României, „săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

Totodată, conform Art. 119 - (2) din acelaşi Cod Aerian, „dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru al echipajului aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani