„Un pat pentru comisar”. Povestea unei şpăgi inedite, luate la Vaslui

Şeful Biroului Rutier al oraşului Vaslui, Iulian Munteanu, a dat una dintre cele mai inedite şpăgi din istoria dosarelor de corupţie de la DNA: un pat din lemn de frasin. Cel care ar fi primit originala mită este un comisar-şef de la Bucureşti care fusese în control la Vaslui.

Cinci ofiţeri superiori şi cinci subofiţeri au fost trimişi în judecată de procurorii DNA săptămâna trecută în cel mai recent caz de corupţie în care sunt implicate cadre ale Poliţiei Române. Cele mai răsunătoare nume din dosar sunt ale subcomisarului Iulian Munteanu, şeful Biroului Rutier al oraşului Vaslui şi al comisarului-şef Mihai Axente din cadrul Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, ambii arestaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni printre care luare de mită. În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei comisarul-şef Mihai Carp, şeful Poliţiei Judeţene Vaslui, comisarul-şef Ioan Vîrlan, şeful Serviciului Rutier Vaslui şi subcomisarul Augustin Brat de la Serviciului Rutier Vaslui. Iniţial, ancheta procurorilor DNA a vizat modul în care şeful Biroului Rutier Vaslui cerea şi primea diverse bunuri de la şoferii care încalcau regulile de circulaţie, şi care apelau la el pentru a nu primi contravenţii.

Însă pe timpul monitorizării DNA, la Vaslui a venit în control, de la Bucureşti, comisarul-şef Mihai Axente. Pentru a trece cu vederea problemele descoperite la Biroul Rutier Vaslui, acesta s-ar fi lăsat „uns” cu mai multe kilograme de miel, câteva sticle de vin şi… un pat. Ce nu ştiau cei doi era că procurorii instalaseră microfoane peste tot şi auzeau toate aranjamentele pe care aceştia le făceau. „Da’ nu mergem până la Huşi ca să ne…să…să deviem nişte vin. Că vreau să-l pregătesc până joi, ca să-l trimit la Bucureşti”, îi spunea Munteanu şefului din Capitală. Discuţia despre miei a fost ceva mai complicată, pentru că unul dintre animalele sacrificate pentru Paşte ar fi trebuit să ajungă la un alt şef din Poliţia Română. „Gata! Am rezolvat! Cumătrul meu! […]Eu vineri am zis… Da’ are ceva frumos, 10 kilograme, nu… Şi are alt gust, îi ţine în fermă, îi creşte. Nu-s panarame! Eu nu mă duc la jegoşi… niciodată! Vă ajung doi?”, întreba Munteanu.

„Da, mă! […] Unul mie şi unul i-l dau lu’...”, confima Axente

Dar toate acestea nu erau suficiente pentru un raport favorabil despre activitatea Poliţiei Rutiere din Vaslui, aşa că Munteanu a promis piesa de rezistenţă: un pat din lemn de esenţă frasin. În acest sens, potrivit documentelor de la dosar, Munteanu şi Axente, au mers în luna aprilie 2015, la un atelier de tâmplărie, pentru ca şeful de la Bucureşti să-şi aleagă ce-I place. Nu i-a plăcut însă nimic. Drept urmare i-a comandat tâmplarului un pat din pliantul de prezentare. Nici nu s-a întors bine din control, că Axente a sunat la Vaslui să întrebe de pat. „Voiam să te întreb. Mai e de actualitate treaba aia? Dacă nu, îmi iau altu’”/ „Zi, îmi dai o veste cu ăla, sau renunţ la idee?”. Munteanu era prompt de fiecare dată: „Da, am vorbit, nu îi gata, da îl termin, nu vă faceţi probleme. Săptămâna asta sau cel târziu săptămâna viitoare”.

„Cum staţi cu faţa? În sus?”

Motivul pentru care întâzia patul era că tâmplarul nu voia să-l facă cu materialele lui, deoarece nu avea niciun profit pentru manoperă, „serviciul” fiind gratuit pentru subcomisarul de la Rutieră. Aşa că poliţistul a apelat pentru lemn la un afacerist local: „Vreau să fac un pat şi îmi trebuie nişte frasin uscat... cu împrumut”.  Până s-a uscat lemnul, Munteanu îl întreba periodic pe Axente detalii despre cum să arate patul: „Şefu’... Ăsta mă... prietenaşu’ ăsta al meu întreabă încă o dată, doi lungime, 1,60 lăţime. Nu?”/ „ Unde vă vine mai bine? Cred că în stânga […] Cum staţi cu faţa? În sus, nu?”, insista Munteanu. În vara anului 2015, patul a fost transportat din Vaslui  la domiciliul comisarului-şef din Bucureşti. La DNA, Axente a recunoscut acuzaţiile procurorilor.