Un nou scandal în trafic. Oana Zăvoranu a sunat la 112 după ce soţul ei a fost ameninţat cu cuţitul de alt şofer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou scandal a avut loc, miercuri după amiază, în trafic, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. Implicată în tot acest scandal ar fi fost chiar Oana Zăvoranu care a sunat la 112 reclamând că soţul său, aflat la volan, a fost ameninţat cu un cuţit de şoferul altei maşini, în urma unei neînţelegeri în trafic.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Prahova, apelul a fost primit în jurul orei 13:00, femeia reclamând că a fost implicată într-un conflict în trafic, pe raza staţiunii Buşteni de pe Valea Prahovei.

„Poliţiştii au demarat, de îndată, activităţi pentru identificarea şi depistarea celor două autoturisme implicate, procedând la oprirea regulamentară a acestora, pe raza oraşului. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri în trafic, unul dintre conducătorii auto implicaţi s-a deplasat la celalalt autoturism şi ar fi adresat injurii şi ameninţări bărbatului aflat la volan, având asupra sa un obiect tăietor-înţepător”, informează oficialii IPJ Prahova.

Surse din poliţie au declarat că unul dintre şoferi l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit. Toţi cei implicaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru a fi audiaţi în cadrul unui dosar în care se fac cercetări pentru infracţiunea de ameninţare.

„Sunt la poliţie. Îi fac plângere penală unui dement care a ieşit cu cuţitul la noi în trafic la ieşirea din Azuga. La un moment dat când a vrut Alex să intre într-o depăşire pe linie discontinuă să înaintăm în coloană, un psihopat a pus maşina perpendicular în faţa noastră, pe linia opusă şi a ieşit cu cuţitul la noi.", a declarat Oana Zăvoranu, potrivit SpyNews.ro.

Este al treilea dosar deschis de poliţişti în urma unor scandaluri în trafic în zona localităţilor de pe Valea Prahovei. În a doua zi a anului o bătaie între şoferi în staţiunea Buşteni a fost filmat de un alt participant la trafic, cu o cameră de bord. O zi mai târziu, mai multe persoane s-au bătut pe DN 1, în zona Comarnic, din cauza unui şofer care a depăşit coloana de maşini. Printre cei implicaţi se afla, conform imaginilor filmate de un martor, o femeie cu un copil în braţe.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG