Un medic din cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov a fost trimis în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un medic din cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui medic din cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov pentru săvârşirea unui număr de 63 de infracţiuni de luare de mită, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

„În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că, în luna martie 2017, inculpata M.E., în calitate de medic în specialitatea medicina muncii, şefă a Comisiei de Expertiză Medicală nr. 3 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, a primit de la 63 de persoane diferite sume de bani, pentru a realiza un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru întocmirea şi eliberarea unor decizii asupra capacităţii de muncă sau pentru acordarea unor concedii medicale. Medicul, profitând de starea de nevoie în care s-au aflat pacienţii, a primit banii după efectuarea actului medical, cu titlu de mită", se arată într-un comunicat transmis marţi, citat de Agerpres.

Potrivit  aceleiaşi surse, în data de 29 martie 2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei, iar ulterior s-a dispus cercetarea acesteia sub control judiciar pentru 60 zile.

La finalizarea urmăririi penale şi sesizarea instanţei prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea sumei de 12.529 de lei de la inculpată, sumă asupra căreia se dispusese măsura asiguratorie a sechestrului.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări la linia telefonică Telverde Anticorupţie a Direcţiei Generale Anticorupţie — 0800.806.806, cu privire la suspiciunea săvârşirii unei fapte de corupţie în legătură cu pensionarea anticipată a unei persoane.

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ședință cu scandal la Parlament: „Cum se face că numai dumneavoastră angajați toate doamnele sexy la ANRE?”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Protest de proporții în Educație. Profesorii ies în stradă și amenință cu greva generală. Se cere demisia ministrului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”