Un ieșean a sunat la 112 de aproximativ 62 de ori pe zi. Peste 1,5 milioane de apeluri „de urgență” au fost false

0
Publicat:

Doar în anul acesta, peste 1,5 milioane de apeluri la numărul național de urgență 112 au fost realizate de persoane care au sunat din greșeală sau au apelat în mod abuziv, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Peste 1,5 milioane de apeluri la 112 au fost abuzive FOTO Arhivă

De asemenea, recordul de apeluri abuzive este deținut de o persoană din Iași, care a apelat în mod abuziv numărul unic de urgență de peste 15 mii de ori în ultimele opt luni, ceea ce înseamnă o medie de circa 62 de apeluri pe zi.

Potrivit STS, peste un milion și jumătate dintre apelurile interceptate de operatori au fost realizate fie de persoane care sunau din greșeală, care nu au spus nimic în momentul în care au fost arondați unui operator fie au adus ofense verbale operatorilor.

Apelurile abuzive reprezintă mai mult de jumătate dintre cele 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepționate de la începutul anului și până acum, iar din totalitatea apelurilor, 163 de mii au fost abuzive, fiind efectuate de indivizi care adresau injurii operatorilor sau încercau să facă glume sau farse la telefon.

„Peste un milion şi jumătate din apelurile de la 112 recepţionate de la începutul anului şi până în prezent au fost realizate de persoane care fie au sunat din greşeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au adus ofense operatorilor. Astfel de apeluri reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepţionate în această perioadă. În anul 2024, 163 de mii de apeluri la 112 au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut glume sau au adresat injurii operatorilor. Trei sferturi dintre apelanţii abuzivi au fost adulţi. În total, în primele 8 luni ale acestui an, operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă au preluat şi gestionat peste 6,7 milioane de apeluri”, transmite STS.

O pondere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112 provine din manipularea necorespunzătoare a dispozitivelor mobile, precum încercarea de a suna la un număr asemănător. În același timp, foarte multe apeluri non-urgente la 112 au fost apeluri realizate, involuntar, în timp ce telefonul se afla în buzunar.

Operatorii STS recomandă utilizarea atentă și cu grijă a dispozitivelor care au capacitatea de a apela numărul unic de urgență, iar în cazul în care sunteți reapelat de operatorii Serviciului de urgență 112, este indicat să răspundeți și să informați apelantul de faptul că apelul anterior a fost o greșeală.

În total, oamenii care au apelat în mod abuziv numărul de urgență 112 au irosit 50 de mii de minute (880 de ore) din timpul operatorilor, timp care putea fi vital în alte cazuri critice.

Apelarea abuzivă se sancționează

Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, în vederea identificării şi sancţionării acestora.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

Este esenţială apelarea cu responsabilitate a numărului 112 doar în situaţii de urgenţă. Apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără a avea o urgenţă ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz şi se sancţionează, dar cel mai important, poate costa viaţa unei persoane care are nevoie urgent de ajutor”, subliniază STS.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat, alături de Prințul William și Regele Charles
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi