Un fost luptător în Legiunea Străină a ajuns polițist în Iași

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne susține că un fost luptător în Legiunea Străină a ajuns polițist în Iași după ce a promovat printre primii Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr" Câmpina. 

Cătălin a participat la două misiuni în Africa

„El este Cătălin și la vârsta de 25 de ani a plecat în Franța, pentru a vedea ce înseamnă cu adevărat Legiunea Străină.

A optat pentru al II-lea Regiment Străin de Infanterie, alături de care a participat la numeroase misiuni desfășurate pe teritoriul Franței și la două misiuni în Africa.

El este Cătălin, iar dragostea pentru România l-a determinat să se întoarcă acasă, 5 ani mai târziu. Și-a dorit să fie polițist, aproape de casă … și a reușit.

Are 34 de ani, iar în urmă cu două luni a promovat printre primii Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr" Câmpina, iar acum lucrează la Poliția municipiului Iași.

Nu regretă nicio clipă decizia luată. Dupa toți anii petrecuți departe de cei dragi, în teatrele de operații, singura lui dorință a fost aceea de a-și ajuta concetățenii.

A vrut să fie alături de oameni și munca lui să contribuie la binele comun, iar noi nu putem decât să-l felicităm și îi mulțumim pentru decizia luată!” arată Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului