Un criminal român, aflat printre cei mai căutați infractori în Marea Britanie, a fost eliberat chiar dacă se știa că este fugar

0
Publicat:

Adrian Vasilescu, un criminal român, considerat unul dintre cei mai căutați infractori ai Marii Britanii, a fost prins după o anchetă internațională care a durat mai mult de 10 ani, dar a fost apoi eliberat în mod inexplicabil.

Adrian Vasilescu, criminal român fugar / Foto DailyMail

În 2011, bărbatul de 42 de ani — care a fost căutat în România pentru tăierea gâtului unei femei cu o sticlă spartă — a apărut pe lista criminalilor străini periculoși din Marea Britanie.

Polițiștii l-au găsit pe român în zona Manor Park din Londra și l-au dus la Tribunalul de Magistrați din Westminster pentru extrădare.

Bărbatul a fost eliberat pe cauțiune, nu a respectat ordinul de a se prezenta la poliție și, ulterior, a dispărut timp de aproape un deceniu.

În 2020, Vasilescu a fost arestat de polițiștii care anchetau tentativa de omor a unei femei în Paisley, lângă Glasgow. Aceasta fusese înjunghiată în repetate rânduri.

Adrian Vasilescu a fost eliberat din nou și, când cazul a ajuns în judecată la începutul acestui an, el nu s-a mai prezentat. Bărbatul fusese eliberat pe cauțiune, cu toate că se cunoștea că este fugar.

Săptămâna trecută urma să fie condamnat pentru tentativa de omor din 2020, dar condamnarea nu a putut fi dusă până la capăt, deoarece oficialii instanței au recunoscut că nu știu unde se află românul.

Între timp, Vasilescu este căutat în continuare de polițiștii din România. Vocile critice spun că acest caz a scos la iveală incapacitatea sistemului de justiție de a proteja publicul.

Purtătorul de cuvânt adjunct pentru siguranța comunității al partidului conservator scoțian, Russell Findlay, a declarat: „Este uluitor că un criminal extrem de periculos, cu o istorie atât de lungă de fugar, ar fi fost eliberat pe cauțiune.”, scrie DailyMail.

„Având în vedere trecutul său criminal, nu e de mirare că acum a dispărut din nou – punând inevitabil membrii nevinovați ai societății în pericol de violență.”

Lista celor mai căutați infractori din 2011 includea un criminal în serie, ucigași și violatori care au comis crime în străinătate. Respectiva listă includea 14 dintre cei mai periculoși și greu de urmărit suspecți căutați în Marea Britanie de Scotland Yard.

Aceasta a făcut parte dintr-o inițiativă cu numele de cod „Operațiunea Sunfire” prin care se încerca urmărirea și extrădarea criminalilor străini.

Adrian Vasilecu, pe lista cu infractorii cei mai căutați din Marea Britanie / Foto PA via DailyMail

Când Vasilescu a fugit pentru prima dată, s-a raportat că Guvernul a criticat modul în care a fost tratat cazul — o sursă spunând: „E ridicol ca un fugar străin periculos să primească cauțiune în aceste circumstanțe”.

În atacul din 2020 — pentru care Vasilescu a fost acum condamnat în absența sa — și-a lovit și aruncat la pământ victima, o iubită de-ale sale pe nume Oana Clapotura, înainte de a o înjunghia. Victima a fost grav rănită și a rămas cu cicatrici permanente.

Apoi criminalul a încercat să scape de justiție fugind în Franța prin Tunelul Canalului Mânecii, dar a fost arestat la Folkestone.

Trimis înapoi în Scoția, Vasilescu a fost reținut de poliție și acuzat de tentativă de omor și încercare de a perverti cursul justiției, dar i s-a acordat cauțiune.

Un purtător de cuvânt al sistemului judiciar scoțian a spus că deciziile privind acordarea cauțiunii „trebuie să ia în considerare faptele și circumstanțele unice ale cazului și ale acuzatului”.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"