Un asteroid cu un diametru de un kilometru va trece duminică pe lângă Pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Un asteroid cu diametrul de mai puţin de un kilometru va trece, duminică, pe lângă planeta noastră, la peste două milioane de kilometri distanţă, fără risc de coliziune, au transmis specialiştii de la NASA, potrivit AFP.

Numit 2001 FO32, asteroidul se va apropia la peste cinci ori distanţa dintre Pământ şi Lună, neexistând pericol de coliziune cu Terra, cel puţin pentru secolele ce vor urma, scrie Digi24, citând Agerpres.

Asteroidul va trece în apropiere de Pământ la o viteză de 124.000 km/h, "mare repede decât majoritatea corpurilor cereşti care trec în apropierea Terrei", potrivit NASA.

Conform sursei citate, evenimentul din 21 martie le va oferi astronomilor o oportunitate de a înţelege mai precis mărimea, factorul albedo al asteroidului (cât de strălucitoare este suprafaţa acestuia), dar şi informaţii în legătură cu compoziţia acestuia

2001 FO32, care nu este la prima sa vizită, ar trebui să treacă cel mai aproape de planetă noastră la ora 16:02 GMT, când se va afla la o distanţă de 2.016.158 km de Terra, reprezentând de cinci ori distanţă Pământ-Lună.

Totuşi, în termeni astronomici, distanţa este una mică. De aceea, 2001 FO31 a fost catalogat drept "asteroid potenţial periculos". CNEOS calculează orbite foarte precise pentru obiectele aflate în apropierea Pământului (NEOs), pentru a ajuta Oficiul de Coordonare al Apărării Planetare al NASA, pentru a reuşi să caracterizeze cu acurateţe orbita fiecărui NEO, cu scopul de a calcula eventualele riscuri pe termen lung.

În timpul călătoriei sale, 2001 FO32 va ocoli Pământul cu o viteză de aproximativ 124.000 km/h - mult mai rapid decât majoritatea asteroizilor care trec pe lângă Pământ. Motivul vitezei neobişnuite a asteroidului este orbita sa în jurul Soarelui, care este foarte înclinată şi alungită, formând un unghi de 39 de grade faţă de planul orbital al Pământului. 

Sursa citată menţionează că, pe această orbită asteroidul ajunge mai aproape de Soare decât de Mercur (la periheliu) şi respectiv de două ori mai departe de Soare decât Marte (la afeliu). Asteroidul completează o orbită odată la 810 zile.

Peste 95% din asteroizii de mărimi similare, sau mai mari decât 2001 FO32, care au trecut pe lângă Pământ, au fost descoperiţi, urmăriţi şi catalogaţi. Niciunul dintre asteroizii mari din catalog nu prezintă risc de impact cu Pământul pe durata secolului următor. 

Sursa citată menţionează că eforturile pentru a descoperi toţi asteroizii care pot reprezenta un pericol pentru Pământ continuă. 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”