Udrea, nouă acțiune de contestare a sentinței în dosarul „Gala Bute“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocaţii Elenei Udrea au apelat în instanţă, în încercarea de a o elibera din penitenciar, la o procedură despre care DNA susţine că nu este prevăzută de legea penală.

DNA susţine că procedura avocaților Elenei Udrea nu este prevăzută de legea penală FOTO: INQUAM

Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”. Sentinţa de condamnare definitivă a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare. Fostul ministru a ajuns în închisoare pe 16 iunie 2022, după ce a fugit mai întâi în Costa Rica, apoi în Bulgaria.

Luni, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au luat în discuţie o cale de atac mai puţin obişnuită introdusă de avocaţii Elenei Udrea: un apel împotriva contestaţiei în anulare, respinsă definitiv în aprilie de magistraţii de la aceeaşi instanţă.

Discuţiile din sala de judecată s-au axat în principal pe ideea dacă această cale de atac este admisibilă. Avocaţii au invocat faptul că legea permite un apel în cazul admiterii unei contestaţii în anulare, dar această procedură nu este acceptată şi în cazul în care acea contestaţie este respinsă.

Elena Udrea a asistat din penitenciar la proces prin videoconferinţă şi la un moment dat i-a rugat pe judecători să trimită cauza sa la CEDO şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

De cealaltă parte, reprezentantul DNA a solicitat respingerea acestei cereri, susţinând că formularea unui apel în cazul respingerii unei contestaţii în anulare este o cale de atac care nu este prevăzută de legea penală.

Avocatul Veronel Rădulescu a afirmat că, dacă i se respinge acest apel, renunţă la meseria sa şi se duce să muncească în agricultură.

„Doamna Udrea se află într-o situaţie de neînţeles. A fost condamnată pe fond de un complet de judecată care nu era specializat în dosarele de corupţie. Dacă respingeţi ca inadmisibilă cererea noastră, dezbrac această robă şi mă duc să lucrez în agricultură", a declarat avocatul.

După câteva ore de dezbateri, completul format din cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat pronunţarea în acest caz peste o săptămână, respectiv pe data de 19 septembrie. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare