UDATE Percheziţii la persoane suspectate că au furat bani din conturile unor cetăţeni canadieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii fac, luni, 22 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, la persoane suspectate că au furat bani din conturile unor cetăţeni canadieni, după ce aceştia ar fi apelat la serviciile unor firme de turism, potrivit unor surse judiciare.

Potrivit şefului DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, membrii grupării specializate în fraude informatice au prejudiciat cu peste un milion de lei mai multe bănci din România, folosind date obţinute ilegal de pe cardurile unor cetăţeni străini, cazaţi fictiv la mai multe pensiuni din Predeal şi de pe Valea Prahovei, informează Mediafax.

"Reţeaua de infractori folosea ca paravan mai multe pensiuni şi unităţi de cazare turistică din Predeal şi Valea Prahovei, unde cazau fictiv cetăţeni străini. De exemplu, un cetăţean canadian a fost cazat fictiv de reţeaua de infractori la o pensiune din Predeal şi cu informaţiile de pe card s-au plătit costurile cazării. Banca din Canada unde a fost emis cardul a fost notificată despre respectiva plată şi atunci banca românească prin care s-a făcut plata a fost înştiinţată că este vorba despre o fraudă“, a declarat, luni, şeful DIICOT Braşov.

Potrivit acestuia, datele de pe carduri, respectiv seriile acestora, care aparţineau unor cetăţeni străini din mai multe state, erau cumpărate de pe internet de către membrii grupării, care apoi le foloseau în scop personal.

"În mediul acesta al hackerilor se procedează în felul următor: cineva obţine nişte serii de carduri pe care apoi le vinde prin internet unei alte persoane. În acest caz a fost vorba de serii de carduri ale unor cetăţeni din mai multe state, care au fost apoi folosite în România, deci, prejudiciul a fost suportat în totalitate de băncile româneşti“, a mai spus Cătălin Borcoman.

El a precizat că în acest dosar se colaborează cu instituţii din mai multe ţări, deoarece au fost implicaţi şi infractori din statele respective.

Anchetatorii au descins la locuinţele suspecţilor, din Bucureşti şi judeţele Braşov, Prahova, Constanţa, Suceava şi Arad, urmând să pună în aplicare 15 mandate de aducere, au declarat surse judiciare.

Cele 15 persoane vizate, care urmează să fie duse la audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov, sunt suspectate într-un dosar în care se fac cercetări pentru fraude informatice.

Potrivit surselor citate, membrii grupării ar fi furat bani din conturile unor cetăţeni canadieni, după ce aceştia ar fi apelat la serviciile unor firme de turism.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!