Trei români sunt cercetaţi pentru furtul a trei ouă de dinozauri pitici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile judiciare române au identificat trei persoane implicate în furtul a trei ouă aparţinând speciei de dinozauri pitici, unice în lume. Acestea au fost recuperate de la un colecţionar italian, care le achiziţionase în anul 2005, din România, informează Mediafax.

Reprezentanţi ai Poliţiei şi Parchetului au susţinut, miercuri, o conferinţă de presă comună, la sediul Ministerului Public din Bucureşti, în care au prezentat vestigiile foarte rare, cu o vechime de 67 de milioane de ani, traficate ilegal în anul 2005 şi recuperate recent în Italia.

Trei români, fără antecedente penale, sunt implicaţi în furtul celor trei ouă, dintr-o "maternitate a dinozaurilor", din situl paleontologic Tuştea, judeţul Hunedoara.

Cetăţeanul italian nu a dat încă vreo declaraţie autorităţilor judiciare, însă anchetatorii investighează modul în care acesta a achiziţionat vestigiile şi a reuşit să plece peste graniţă cu ele, deşi făceau parte din patrimoniul naţional.


Autorităţile române vor face demersuri, ca după încheierea investigaţiei, cele trei ouă aparţinând speciei de dinozauri pitici, datând din era mezozoică, perioada cretacică, să fie expuse la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", din Capitală.

Valoare patrimonială a vestigiilor se ridică la sute de mii de euro.

La colecţionarul italian au fost găsite alte 11.400 de bunuri de patromoniu, din acelaşi domeniu, respectiv oseminte şi rămăşiţie de dinozauri.

În cadrul unei ceremonii, marţi, la sediul Ambasadei României la Roma, au fost predate autorităţilor române cele trei ouă de dinozauri, recuperate recent în Italia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort