Tragedia din Colectiv. Final de anchetă. Expertiza INSEMEX a ajuns pe masa procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertiza specialiştilor în stabilirea cauzelor incendiilor va ajunge marţi pe masa procurorilor. Asta după ce specialiştii din Petroşani au simulat incendiul în care au murit 63 de persoane într-un laborator al institutului.

Ulterior, aceştia au conturat concluziile referitoare la mecanismul de declanşare şi modul de propagare a flăcărilor. Documentul redactat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) va fi folosit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice pentru redactarea raportului final referitor la incendiul din Clubul Colectiv.

„Sarcina principală este a dânşilor (Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, n.r.). Ei vor pune datele cap la cap”, a explicat George Găman, directorul INSEMEX Petroşani, citat de Agerpres.

Raportul nu este unul public

Potrivit sursei citate, raportul cuprinde 500 de pagini, la care se adaugă anexele. „Fără îndoială că raportul va ajunge public, la un moment dat, când se va decide acest lucru”, a completat George Găman.

INSEMEX a finalizat săptămâna trecută expertiza în cadrul anchetei referitoare la incendiul din Clubul Colectiv, după ce în luna decembrie într-un laborator al institutului a fost realizată o simulare la scară a condiţiilor din clubul bucureştean.

Expertiza a fost realizată la solicitarea procurorilor Parchetului General. La experimentul judiciar a luat parte şi directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie cu care INSEMEX colaborează pentru finalizarea expertizei tehnice.

Anchetatorii analizează camerele de supraveghere

Totodată, o altă expertiză are loc la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, după ce săptămâna trecută criminaliştii şi procurorii au ridicat cele patru camere de supraveghere din clubul Colectiv. Experţii vor stabili dacă puteau filma camerele de supraveghere în orice unghi al clubului.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului