Toader: Cei eliberaţi înainte de aplicarea recursului compensatoriu nu beneficiază de lege / Precizarea a fost făcută după cererea lui Dan Voiculescu către instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu a iesit din inchisoare. FOTO Inquam Photos

Ministrul Justiţiei a declarat vineri că deţinuţii care au fost eliberaţi anterior intrării în vigoare a recursului compensatoriu nu pot beneficia de lege. Precizarea, după ce Dan Voiculescu a cerut instanţei să beneficieze de noua lege, deşi a fost eliberat anterior.

"Liberarea înseamnă să-l scoţi din penitenciar. Dacă e liber, de unde să-l mai scoţi? Nu poţi să-i dai liber dacă deja a ieşit. Există o altă ipoteză a celor multe mii de deţinuţi care au cauze aflate la CEDO, suspendate ca urmare a deciziei pilot. Alora nu ai cum să le mai dai zile compensatorii că sunt acasă. Cu ei se va pune problema dacă nu cumva trebuie să procedăm precum bulgarii, ungurii să le dăm o compensaţie financiară pentru fiecare zi de detenţie în condiţii necorespunzătoare", a declarat ministrul Justiţiei.

Solicitarea lui Dan Voiculescu

Mogulul Dan Voiculescu (71 de ani) vrea să beneficieze de prevederile Legii recursul compensatoriu. Este o cerere inedită, fiind pentru prima dată când o persoană liberată condiţionat cere să i se recunoască faptul că a avut condiţii improprii şi să beneficieze de această prevedere. Dacă cererea va fi acceptată, Voiculescu ar mai „câştiga” la numărul de zile petrecute în închisoare în jur de 5-6 luni. 

Mogulul a fost condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) şi a fost liberat condiţionat pe 18 iulie 2017. Decizia definitivă a fost luată de Tribunalul Bucureşti.  Voiculescu a stat după gratii aproape trei ani, din 8 august 2014 până în 18 iulie 2017, în total 1.076 de zile. 

Pe masa magistraţilor

Fostul senator susţine, într-o cerere adresată magistraţilor, că ar trebui să i se aplice legea care scade din pedeapsă şase zile la fiecare lună petrecută în detenţie în condiţii improprii. Legea spune că perioada rămasă după eliberarea condiţionată reprezintă o perioadă de supraveghere pentru persoana condamnată care a beneficiat de o astfel de măsură. În aceste condiţii, o eventuală aplicare a recursului compensatoriu ar reduce această perioadă de supraveghere. Procesul a fost deschis la Judecătoria Sectorului 5. Magistraţii au decis joi declinarea acestei cereri inedite către judecătorii care au decis liberarea condiţionată a mogulului. 

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă