Tânăr de 29 de ani mort într-un accident teribil: mașina pe care o conduce a lovit un copac, apoi a fost proiectată într-un gard

0
Publicat:

Un tânăr de 29 de ani din Tecuci și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a lovit un copac, apoi a fost proiectată într-un gard, iar impactul i-a fost fatal.

Mașina s-a izbit de un gard FOTO: IPJ Galați

Poliția din Tecuci a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe strada Ana Ipătescu a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, iar din primele verificări, au stabilit că „un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Tecuci, care se deplasa pe strada Ana Ipătescu, dinspre satul Furceni către centrul municipiului, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului de mers și a fost ulterior proiectat în gardul unui imobil”.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul șoferului de 29 de ani. 

Cadavrul acestuia a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul”.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim