Stenogramele din dosarul șpăgilor de la CFR: cum blocau ceferiștii locurile și le vindeau în tren. Foloseau CNP-urile elevilor

0
Publicat:

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a finalizat ancheta de amploare privind angajați CFR Călători acuzați de luare de mită. 33 de ceferiști vor fi trimiși în judecată, după ce procurorii au stabilit că aceștia blocau intenționat locuri în vagoanele de dormit și cușetă și le vindeau ilegal direct în tren, folosind inclusiv CNP-urile elevilor care beneficiau de gratuitate.

Mai mulți angajați CFR Călători acuzați de luare de mită FOTO: Shutterstock

Potrivit anchetatorilor, în multe cazuri banii ajungeau direct în buzunarele angajaților, fără să fie eliberate bilete. Club Feroviar a avut acces la rechizitoriul final din acest dosar, un document de 712 pagini care descrie în detaliu mecanismul folosit.

În practică, locurile din vagoanele de dormit și cușetă erau „comercializate ca la piață”, iar între ceferiști exista o adevărată competiție pentru cine încasează mai mult.

Stenograme din anchetă: „Blochează cabina”

Anchetatorii au strâns și interceptări care arată cum discutau angajații despre blocarea și vânzarea locurilor:

„Sunt cu Sergiu la Baia Mare”

„Și a dat Single (cabină de vagon de dormit în regim single – n.red.)”

„Știu și ăștia”

„Adică?”

„Blochează cabina”

„Rezerv”

„Și merge?”

„Da, a dat un Single”

„Știu băieții treaba”

„Păi dacă nu-l vinde?”

„L-a dat Single la unu, cică vorbește cu el.”

Procurorii: „Inculpații obțineau bani în mod ilegal”

Concluziile anchetatorilor sunt fără echivoc. În rechizitoriu se arată că: „Din analiza datelor obținute în urma perchezițiilor informatice rezultă că blocarea locurilor în sistem nu s-a datorat unor deficiențe ale tabletei sau lipsei semnalului, ci a fost o acțiune intenționată, conștientă, a inculpaților. Aceștia știau că locurile rămân blocate și nu au intervenit, ba dimpotrivă, au profitat de situație pentru a obține beneficii personale, continuând să blocheze locurile până la momentul descoperirii”.

Procurorii mai notează că „perchezițiile arată că inculpații obișnuiau să încaseze sume de bani ilegal, lăudându-se cu câștigurile realizate pe parcursul curselor. Practic, existau adevărate competiții între ceferiști pentru cine încasează mai mult, sume pe care nu le declarau, ceea ce reprezenta modul lor obișnuit de operare”.

Dosarul, declanșat după un articol din presă

Operațiunea care a culminat cu perchezițiile din dimineața zilei de 25 martie 2025 a pornit după un articol publicat de Club Feroviar în martie 2024.

În fapt, la data de 14.03.2024, organele de cercetare penală din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, după identificarea unui articol de presă pe portalul <Club Feroviar>, s-au sesizat din oficiu pentru posibile infracțiuni de fraudă informatică, prevăzută de art. 295 alin. 1 C.pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 C.pen.”, se arată în rechizitoriu.

Articolul care a declanșat ancheta fusese publicat pe 5 martie 2024 și avea titlul: „Zeci de angajați sancționați la CFR Călători. Cum își rotunjeau veniturile”.

Monitorizați de ani de zile

Procurorii îi aveau deja în vizor pe ceferiștii acuzați, care erau filați informatic de mai mult timp. Totuși, declanșarea acțiunii penale a fost grăbită de apariția articolului din presă.

În perioada 2022–2023, mai mulți angajați CFR Călători, responsabili cu vagoanele de dormit și cușetă, au folosit tabletele de serviciu pentru a accesa bazele de date ale instituției, atât în timpul programului, cât și în afara acestuia.

Aceștia au blocat locuri în vagoanele pe care le deserveau, dar și în altele, conform planificării, împiedicând vânzarea lor către călători. În plus, au introdus în mod fals datele unor elevi care aveau gratuitate la transport, folosind aceste înregistrări pentru a obține beneficii financiare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate