SRI: România este ruta secundară de tranzit folosită de simpatizanţii ISIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SRI anunţă că România se află pe locul secund privind rutele de tranzit ale simpatizanţilor ISIS

Fenomenul aşa-numiţilor lupi singuratici, teroriştii care acţionează singuri, rămân o problemă majoră, asta a anunţat Serviciul Român de Informaţii. SRI susţine însă că România este o rută sencundară de tranzit pentru lupătătorii care pleacă spre Siria şi Irak.

„România nu este o rută principală de tranzit pentru «foreign fighters»(luptători străini - n.r.), ci se află pe unul dintre traseele secundare de deplasare a acestora spre Siria ori Irak, fiind identificate doar situaţii punctuale de luptători străini care au încercat să tranziteze ori au accesat teritoriul naţional”, se arată într-un răspuns al SRI la solicitarea Digi24.

Aceştia mai precizează că în România nu au fost indentificaţi „lupi-singuratici” care, chiar dacă nu sunt membri activi ai ai grupării ISIS, aceştia răspuns apelurilor făcute de liferii organizaţiei.

„Fenomenul actorilor singulari, alături de cele ale «foreign fighters» (luptători străini - n.r.) şi «returnees» (luptători întorşi - n.r.), rămâne o problemă majoră, în special ca urmare a campaniei propagandistice a Daesh (în mod special cea derulată în mediul virtual) şi a îndemnurilor repetate la jihad individual în Occident, care au amplificat riscul unor acţiuni de tipul «solo terrorism» , anunţă Serviciul Român de Informaţii”, se mai arată în răspunsul SRI.

Potrivit sursei citate, în ultimele luni, experţii antitero au încercat să creeze un profil exact acestui tip de luptător fundamentalist. Atacatorii care acţionează singuri în Europa sunt şi dintre aceia care nu au reuşit să plece în Siria şi Irak pentru a se alătura organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Exemple de atacuri ale „lupilor singuratici”

Un exemplu de „lup singuratic” este cel al atacatorului de la Nisa. Pe 14 iulie, un bărbat a intrat cu TIR-ul într-o mulţime de oameni. Aceştia din urmpă participau la un evebnimentele organizate de Ziua Naţională a Franţei.

În urma acestei tragedii au murit 85 de persoane, printre care şi un român.

La câteva zile de la evenimentul din Franţa, mai exact pe 19 iulie, un tânăr în vârstă de 17 ani a rănit grav cu toporul patru pasageri  într-un tren regional care asigura o legătură între oraşele Treuchtlingen şi Wurtzbourg, în Bavaria (sud).

Pe 25 iulie, 12 persoane au fost rănite după ce un migrant sirian s-a detonat într-un bar din oraşul bavarez Ansbach. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026