Sorina Pintea cere să fie transferată la un spital din sistemul public, acuzând agravarea stării de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Pintea - FOTO Eduard Enea

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, aflată în arest preventiv ca urmare acuzaţiei de luare de mită, cere transferul la un spital din sistemul public, respectiv la Spitalul Sfânta Maria, afirmând că starea de sănătate i s-a agravat.

Conform cererii sale, prezentată duminică seară de Antena 3, Pintea, care a fost diagnosticată cu dermatomiozită, acuză agravarea stării de sănătate.

Prezentând pe scurt simptomele pe care le are, fostul ministru solicită transferul sub pază la un spital din sistemul public, indicând Spitalul „Sfânta Maria” şi numele medicului său curant, care ar urma să îi facă investigaţii.

Sorina Pintea afirmă că din cauza simptomelor - parestezii faciale şi la nivelul membrelor, stări de vomă, dificultăţi de înghiţire, senzaţia de apăsare la nivelul esofagului - o ambulanţă a fost solicitată duminică la Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Pintea a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. Ea precizează că i-a fost administrată glucoză intravenos, Ketoprofen şi un calmant şi că i s-a făcut şi un EKG. De asemenea, i-a fost măsurată glicemia, care avea valori de 132, deşi din cauza stării de sănătate nu putuse mânca.

Fostul ministru afirmă că unele dintre simptome persistă, motiv pentru care solicită internarea într-un spital public.

„În această dimineaţă, la Centrul de Retinere şi Arestare Preventivă nr 1. a fost solicitată ambulanţa, pentru o persoană aflată în arest preventiv”, a anunţat Poliţia Capitalei, care a precizat că „persoana a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea”.

Sorina Pintea a anunţat recent că a fost diagnosticată cu dermatomiozită, o boală în care agresiunea imună are loc la nivelul vaselor din învelişul conjunctiv al fasciculelor musculare. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple