Sindicate: Salariile din sistemul sanitar vor creşte din 1 ianuarie 2018, şi nu etapizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile din sistemul sanitar vor creşte din 1 ianuarie 2018, şi nu etapizat, vor fi creşteri şi de 110-120 la sută, iar tichetele de masă vor fi date din 1 iulie 2017, alte majorări urmând să fie etapizate până în 2021, a declarat, pentru News.ro, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.

Liderii sindicatelor din Sănătate s-au întâlnit, marţi, cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, care le-a făcut mai multe promisiuni.

„A fost o întâlnire foarte bună. Cel mai mare câştig obţinut astăzi (marţi, n.r.) vizează creşterile salariale pentru toţi angajaţii din sistem, medici, asistenţi, biologi, kinetoterapeuţi, psihologi şi ale categorii nemedicale, dar care lucrează în unităţi sanitare, inclusiv cei din asistenţa socială. Vorbim de creşteri de aproape sută la sută, în unele cazuri, chiar de peste sută la sută, adică 110-120 la sută“, a explicat, pentru News.ro, Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas.

Angajaţii din sănătate vor beneficia de aceste creşteri salraiale din ianuarie 2018, şi nu etapizat, a arătat Pope.

„Cel mai important lucru obţinut este creşterea salarială, care intră în vigoare din 1 ianuarie 2018 şi nu se va aştepta intrarea în vigoare, în totalitate a Legii salarizării unitare, adică 2021. Vorbim de toţi medicii, de la rezident la medic primar. Şi pentru că vor fi situaţii în care salariul medicului primar ar putea depăşi salariul şefului de secţie, vom avea în vedere şi creşterea retribuţiei acestuia. Totodată, vor creşte salariile asistenţilor medicali şi întregului personal medico-sanitar”, a mai spus sindicalistul.

De asemenea, s-a mai redus decalajul dintre angajaţii din domeniul clinic şi cei din neclinic a precizat liderul sindical, adăugând că Federaţia Sanitas a cerut Ministerului Sănătăţii şi un fond de premiere de 5 la sută din fondul de salarii.

„Am cerut şi un fond de premiere, care va fi de 5 la sută din fondul de salarii, apoi de normă de hrană, în asistenţa medicală, care nu era prevăzut până acum, de vouchere de vacanţă. Voucherele vor fi distribuite din 1 iulie 2017 şi reprezintă valoarea salariului minim pe economie adică 1.450 de lei. De asemenea, vor fi şi tichete de masă valabile pentru tot sistemul sanitar. În plus, angajaţii din Direcţiile de Sănătate Publică, din centrele de transfuzii, vor putea primi şi ei nişte stimulente, normă de hrană, echivalente cu două salarii minime pe an”, a explicat vicepreşedintele Sanitas.
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro