Parchetul Ilfov a închis dosarul unui afacerist care l-a împrumutat pe șeful instituției, procurorul Petre Tomoiu, cu 63.000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a închis dosarul unui afacerist care l-a împrumutat chiar pe şeful structurii, procurorul Petre Tomoiu, cu 63.000 de euro. Magistratul a împrumutat bani şi de la alţi oameni de afaceri, toţi învârtindu-se în jurul aceluiași personaj – Doru Cartofarul (Tudor Constantin), cunoscut pentru afacerile imobiliare din Sectorul 5, dar și datorită relației de prietenie cu Nuțu Cămătaru.

Procurorul Petre Tomoiu (șapcă) împreună cu Dorel Cartofaru (ochelari, stânga)

UPDATE  Într-un punct de vedere pentru „Adevărul”, Petre Tomoiu a precizat că nu are cunoștință de dosarul lui Mînzat, precizând că i-a restituit acestuia suma din timp. „Eu un împrumut pe care îl știu și l-am trecut în declarații. Suma am și restituit-o cu mult înainte (n.r.- de termenul scadent). Eu nu știu ca el să fi avut la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov vreun dosar. Eu nu știu de existența lui, personal. Dar nici nici nu exclud acest lucru. Ce pot să spun clar e că eu, cu siguranță, nu am știut de el”.

Chestionat despre relația cu omul de afaceri Tudor Constantin (cunoscut drept Doru Cartoforu), magistratul a precizat: „E o persoană pe care o cunosc din anul 2000. De când eram avocat. Am o relație de amiciție cu el. E o persoană pe care o cunosc. Nu știu ce anturaje are el. Nu e o relație pe care am ascuns-o (n.r. - cu Tudor Constantin)”, a punctat procurorul

--

Petre Tomoiu a intrat în magistratură în 2006, iar din 2018 conduce Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, mandat care va expira la finalul acestui an. CSM deja i-a aprobat solicitarea de a își continua activitatea în cadrul parchetului, începând cu anul viitor.

Conform declarațiilor de avere, magistratul ar fi accesat, în perioada 2014-2022, mai multe împrumuturi, în valoare totală de aproape 130.000 de euro, de la diferiți oameni de afaceri din domeniul imobiliar, toți apropiați de Tudor Constantin, cunoscut drept Doru Cartofaru.

Împrumut de 63.000 de euro şi un dosar închis

Astfel, în anul 2014, procurorul a împrumutat suma de 191.314 lei (împrumut scadent în 2018) de la firma Six Top Residence SRL, deținută de Alexandru Țariuc, societate care administrează complexul rezidențial Confort Urban, dezvoltat, potrivit informaţiilor din spaţiul public, de Doru Cartofaru.

Ulterior, în 2015, magistratul a împrumutat 63.000 de euro, în două tranșe, ambele scadente în 2021, de la Alexandru Mînzat, ginerele lui Doru Cartofarul.

Cinci ani mai târziu, pe 1 septembrie 2020, parchetul condus de Tomoiu închidea un dosar penal pe numele lui Mînzat, conform portalului instanţelor.

Ulterior, în 2022, Tomoiu a luat un alt împrumut de 30.000 de euro, scadent în 2025, de la George Nedea, un alt apropiat al lui Cartofaru, aşa cum reiese din fotografiile postate pe reţelele de social media.

Fotografia buclucașă

Legătura magistratului cu Doru Cartofaru este confirmată de o fotografie postată de afacerist pe Facebook și ștearsă ulterior. În imagine apar procurorul Răzvan Petre Tomoiu (șapcă), Cartofaru (stânga, ochelari galbeni), ginerii acestuia – Cristian Vlăsceanu (fără tricou) și Alexandru Mînzat (ultimul din dreapta) - precum și Alexandru Țariuc (dreapta, tricou alb, ochelari), om de afaceri, ultimii doi fiind printre cei care l-au împrumutat cu bani pe magistrat.

Procurorul Petre Tomoiu (șapcă) împreună cu Dorel Cartofaru (ochelari, stânga)

Cine e Dorel Cartofaru

Dorel Cartofaru este un om de afaceri care activează în Sectorul 5, fiind catalogat de jurnaliştii Gândul.ro drept unul dintre cei mai “importanți interlopi” care s-au implicat în construcţii, cele mai cunoscute afaceri fiind complexul Confort Urban şi Piaţa Pucheni. Afaceristul apare în mai multe fotografii postate pe reţelele sociale alături de Nuţu Cămătaru (Ion Balint), condamnat pentru fapte de crimă organizată, iar presa a relatat despre mai multe excursii exotice sau evenimente la care cei doi au participat împreună. Mai mult, în una dintre anchetele DIICOT, Nuţu Cămătaru figura drept director de imagine la SC Doremit SRL, companie deţinută Cartofarul, acum radiată.

Dorel Cartofaru este acţionar în două firme, respectiv Crist Prest Serv S.R.L. , alături de Iulian Vlăsceanu şi Matei Laurenţiu Vişan, şi Urban Street Market S.R.L., alături de Matei-Laurențiu Vişan.

Dorel Cartofarul ar fi avut influență, prin intermediul lui Matei Laurențiu Vişan, și la firma Metcon Line Distribution S.R.L. În 2015, societatea ar fi fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală, potrivit replicaonline.ro.

Mai multe pentru tine:
Horoscop luni, 27 octombrie. O zodie are de învățat o lecție importantă, iar o alta ia o decizie radicală
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Arma „joker” care va decide soarta Ucrainei, dar ar putea declanșa al Treilea Război Mondial