Șeful mercenarilor a explicat ce căuta în Capitală: „Veneam să dau un test unui profesor de fizică, îl pica și Bucureștiul era destabilizat”

0
Publicat:

Horațiu Potra, șeful mercenarilor și un apropiat al lui Călin Georgescu, l-a amenințat voalat pe președintele Klaus Iohannis.

Horațiu Potra a scăpat de controlul judiciar FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

La ieșirea de la percheziţiile informatice, Potra a spus că, în momentul în care a fost oprit de poliţie, venea la Bucureşti pentru a da un test de clasa a zecea unui profesor de fizică. Cadrul didactic ar fi picat sigur testul, primea nota patru, iar Bucureştiul era destabilizat. 

„Voiam să dau un test la un profesor de fizică, de mecanică clasică, de clasa a 10-a, rata testul, dădeam nota 4, era corigent și gata era Bucureștiul destabilizat”, a declarat Potra, potrivit Antena 3 CNN.

Horaţiu Potra, personajul care s-ar afla în spatele gărzilor de corp ale lui Călin Georgescu și consilier local în Mediaş, a scăpat vinerea trecurtă de controlul judiciar în dosarul în care se fac cercetări pentru „săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică”.   

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au considerat că nu există suficiente probe pentru prelungirea măsurii, având în vedere că procurorii au contestat la rândul lor controlul judiciar, cerând arestarea preventivă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă