Șeful Inspectoratului pentru Imigrări a jucat Solitaire la o conferință despre migrație

0
Publicat:

Sindicatul Polițitilor Europeni EUROPOL susține că șeful Inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Florin Mihăilă, s-a jucat pe calculator în timpul unei conferințe internaționale organizată pe teme privind imigrația.

Într-un mesaj postat pe Facebook, sindicaliștii scriu că Mihăilă s-a jucat Solitaire la o conferință care a avut loc în Malta, cu o săptămână înainte de Consiliul JAI, unde României i-a fost respinsă aderarea la Spațiul Schengen. 

"Chestorul Florin Mihăilă, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări s-a calificat în finala Campionatului Internațional de Solitaire

Deși vrem să pară o glumă, unii reprezentanți ai României au alte preocupări atunci când sunt trimiși să reprezinte statul român. Cu o săptămână înainte de Consiliul JAI, unde României i-a fost respinsă aderarea la Spațiul Schengen pe considerente ce țin de migrație, chestorul Florin Mihăilă, inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări a reprezentat România la Conferința Agenției Uniunii Europene pentru Azil care a avut loc în Malta și a reunit manageri ai instituțiilor din Europa, printre care și ai Austriei, țara ca a fost împotriva aderării.

Reprezentantul României a fost surprins jucând Solitaire în cadrul conferinței chiar de unul dintre participanți care s-a exprimat destul de ironic la adresa atitudinii trimisului țării noastre la conferință: "is playing cards for almost half of the meeting" (joacă cărți de aproape jumătate de timp din cadrul întâlnirii).

Nu ne e de mirare că acesta juca Solitaire, deși tocmai tema migrației a condus la amânarea aderării țării noastre la Spațiul Schengen, pentru că acesta nu a putut demonstra niciodată că poate ocupa o funcție de conducere, fiind doar împuternicit de mai multe ori în funcție pentru simplu fapt că a fost coleg de liceu cu ministrul MAI, Lucian Bode. Și aici amintim de: împuternicit inspector șef IPJ Sălaj, împuternicit rector pentru o zi la Academia de Poliție, fiind împuternicit ilegal, consilier al ministrului Bode, șef de cabinet al ministrului Bode și nu în ultimul rând împuternicit inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Cu asemenea persoane trimise să reprezinte interesele României, nu ne rămâne decât să jucăm în continuare Solitaire, că asta știm cel mai bine. Așteptăm de asemenea promovarea acestuia printr-o altă împuternicire de către ministrul Bode, pentru merite excepționale", arată sindicașiștii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine