Şef nou la pompieri. Colonelul Ion Burlui a fost adus de la Suceava pentru a ocupa fotoliul de inspector general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Ioan Baş, înlocuit cu Ion Burlui, fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava   FOTO Adevărul

Colonelul Ion Burlui - cel care a condus Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava (ISU) - este noul inspector general al pompierilor. Decizia a fost luată după ce Ioan Baş a cerut, din motive personale, încetarea împuternicirii din această funcţie pe care o ocupă din octombrie 2012.

„Colonelul Ion Burlui a fost numit şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe. Decizia a fost publicată marţi  în Monitorul Oficial“, au  declarat surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru adevărul.ro.

Numirea sa a venit ca urmare a solicitării de încetare a împuternicirii în funcţia de şef al IGSU a lui Ioan Baş, decizie publicată în Monitorul Oficial în data de 14 iunie 2013.

Aceleaşi surse au precizat că „schimbarea colonelului Ioan Baş din fruntea IGSU nu a avut loc pe fondul unor neînţelegeri, ci la cererea expresă a acestuia, din motive personale“.

Ioan Baş, împuternicit în octombrie 2012

Generalul de brigadă cu o stea Ioan Baş a fost imputernicit în octombrie 2012  în funcţia de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), înlocuindu-l pe colonelul Marcel Sorin Lucaciu, eliberat din funcţie.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au motivat că decizia de atunci a  fost luată în scopul  îmbunătăţirii managementului la nivelul IGSU.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate