Sebastian Cucoş revine la şefia Jandarmeriei Bucureşti, cu câteva zile înainte de protestul din 10 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Cucoş va reveni la conducerea Jandarmeriei Bucureşti, după ce i-a expirat delegarea pe funcţia de adjunct al conducerii Jandarmeriei, structura centrală, potrivit G4Media. Cucoş este unul dintre şefii jandarmeriei pus sub urmărire penală în dosarul intervenţiei violente a forţelor de ordine la protestul diasporei.

Revenirea lui Sebastian Cucoş în fruntea Jandarmeriei Bucureşti ar veni cu doar patru zile înainte de un nou protest în Piaţa Victoriei, informează G4Media.ro, care citează surse din MAI.

Potrivit Mediafax, Cucoş nu va coordona jandarmi la protestul de sâmbătă întru-cât se află în concediu.

Marţi ministrul interimar de Interne a făcut un apel la cetăţenii care vor participa la mitingul de sâmbătă, 10 august, să protesteze în mod paşnic. „Dacă cetăţenii vor să protesteze, să o facă. Le solicit celor care vor participa la proteste să protesteze în mod paşnic, respectând legea şi tot ce înseamnă un astfel de protest. Nu ne dorim să mai vedem ce am văzut anul trecut de 10 august”, a declarat Mihai Fifor.

Reprezentanţii Guvernului au luat mai multe decizii înainte de protestul anunţat pentru 10 august, care marchează un an de la evenimentele violente din Piaţa Victoriei. 

Cu doar câteva zile înainte să îi expire împuternicirea, Cătălin Ionuţ Sindile a fost demis din funcţia de inspector şef al Jandarmeriei Române. Acesta fusese împuternicit în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române pe 15 august 2018, imediat după scandalul iscat de violenţele de la mitingul din 10 august, produs în timp ce la conducerea Jandarmeriei se afla Sebastian Cucoş. 

În septembrie 2018, ambii aveau să fie puşi sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei. 

Alături de cei doi aveau să fie puşi sub acuzare şi şeful Jandarmeriei Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan, precum şi alături de comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce priveşte alte persoane implicate în reprimarea protestului din 10 august, colonelul Paraschiv, numit de presă „dirijorul în alb”, după ce i-a fost refuzată avansarea la gradul de general şi după ce presa a relatat că în luna noiembrie ceruse pensionarea, în prezent, aceste este în continuare comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”