Scandalul testelor antidrog. Medicamentele uzuale care vă pot costa permisul: banalul spray nazal, pe listă

0
Publicat:

Anumite medicamente uzuale, folosite de mulți dintre noi pentru afecțiuni banale, pot duce la rezultate false pozitive la testele de droguri, punând oamenii în situații dificile, în contextul OUG 84, care, până la noi ordine, ne poate lăsa fără permis.

Picături de nas. FOTO Arhivă

Multe persoane se confruntă cu dilema de a alege între un tratament pentru o afecțiune cronică și riscul de a pierde permisul de conducere și de a se confrunta cu probleme legale. Picăturile nazale decongestionante, de exemplu, conțin efedrină sau pseudoefedrină, substanțe ce pot duce la un rezultat fals pozitiv la testele de droguri.

Picăturile de nas (care conțin efedrină sau pesudoefedrină) pot dau un rezultat fals pozitiv la drugtest. Structura lor chimică este asemănătoare amfetaminei. Multe persoane se află în situația dificilă de a trebui să aleagă între un tratament pentru o afecțiune cronică și riscul de a rămâne fără permis de conducere și cu dosar penal”, spune medicul legist Cristian Paparău, care a trage atenția de mai mult timp asupra medicamentelor banale care ne pot crea neplăceri atunci când suntem trași pe dreapta de către agenți.

Alte medicamente care pot da rezultat fals-pozitiv la drugtest

Fasconal, un medicament care conține o combinație de patru substanțe active conține acid acetilsalicilic, paracetamol și cafeină, și poate duce la un rezultat fals pozitiv pentru opioide la testele de droguri. Acest lucru poate duce la reținerea permisului de conducere și la posibile probleme legale.

Testele rapide de detectare a substanțelor psihoactive, cum ar fi cele utilizate în școli, locuri de muncă sau de către poliție, au doar valoare orientativă. Acestea oferă rezultate rapide și preliminare, care pot indica prezența anumitor substanțe psihotrope în organism, dar rezultatele lor nu sunt definitive și nu pot fi utilizate ca bază pentru diagnosticul oficial. Pentru a confirma în mod cert prezența unor substanțe psihoactive în organism, este necesară efectuarea unor teste de laborator specializate, care să ofere rezultate exacte. Nu se poate reține abuziv permisul unui conducător auto doar pe baza unui test orientativ, dacă acea persoană nu dorește să efectueze testul orientativ al poliției”, adaugă medicul.

Medicamentele antialergice pot duce, de asemenea, la un rezultat fals pozitiv la testele de droguri.

Dacă ați consumat un medicament antihistaminic și veți efectua un test de droguri, rezultatul poate fi fals pozitiv în următoarele ore sau zile, ceea ce poate duce la reținerea permisului de conducere și la posibile probleme legale. Ibuprofenul poate duce la un rezultat fals pozitiv pentru barbiturice la testele de droguri. Dacă ați consumat acest medicament și veți efectua un test de droguri în următoarele ore sau zile, rezultatul poate fi fals pozitiv, ceea ce poate duce la reținerea permisului de conducere și la posibile probleme legale”, adaugă Cristian Paparău.

La fel se știe și despre Nurofen Plus, care conține ca și substanțe active ibuprofen și fosfat de codeină hemihidrat. Și acesta poate duce la un rezultat fals pozitiv pentru opioide la testele de droguri.

Controversa OUG 84

Consiliul superior de medicină legală a luat act de OUG 84/2024 (ordonanța antidrog) și precizează că nu este de acord cu o serie de prevederi ale acesteia care pot aduce atingere unor drepturi fundamentale, constituționale. Medicii legiști avertizează că actul normativ lasă loc de interpretări și abuzuri.

Suspendarea temporară a permisului până la primirea rezultatului toxicologic este un ABUZ. Amânarea aplicării nu e soluția. Voi continua să scriu pe acesta pagină despre acest subiect până când lucrurile se vor rezolva sau pagina va fi blocată!”, spune medicul legist Cristian Paparău, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate