Şapte persoane, printre care şi un copil, rănite în urma unui accident produs în judeţul Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane, între care şi un copil, au fost rănite marţi în urma unui accident care s-a produs la ieşirea din localitatea Afumaţi, în judeţul Ilfov. În incident au fost implicate patru autoturisme şi un maxi-taxi care transporta persoane pe ruta Bucureşti – Brăila.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, doctorul Alis Grasu, trei victime preluate de ambulanţe au fost duse la Spitalele Floreasca, respectiv Grigore Alexandrescu din Capitală.

„O fată de 17 ani a fost preluată de medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu, ea prezenta o contuzie la genunchiul drept. Celelalte două persoane, de sex feminin, au fost transportate la Spitalul Floreasca, una dintre ele având fractură de membru superior drept, iar cealaltă având contuzie la genunchiul stâng”, a declarat pentru adevarul.ro Alis Grasu.

La rândul lui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov, Simion Petruş, a declarat că în urma accidentului o persoană a fost rănită grav, iar alte cinci au suferit răni uşoare. Între răniţi se află o mamă şi copilul ei.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje SMURD şi două de la Ambulanţă, a mai precizat Petruş.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că traficul rutier este întrerupt temporar pe ambele sensuri ale DN2, la ieşirea din Afumaţi către Voluntari.

Şapte persoane în stare gravă, transportate în Capitală cu un elicopter al MAI

Tot astăzi, dar la ora 10.30, a mai avut loc un accident grav pe DN1, în localitatea Azuga, accident în care au fost rănite grav trei persoane care în cursul zilei au fost transportate la spital cu o aeronavă MI-8 a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Răniţii au fost transportaţi iniţial la o unitate de primiri urgenţe din Sinaia, de unde au fost preluaţi de elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, potrivit oficialilor Ministerului de Interne.

Tot marţi, elicopterele MAI au desfăşurat alte patru misiuni, transportând pacienţi care aveau nevoie urgentă de asistenţă medicală. Zborurile au fost efectuate prin Punctele de Operare Aero-medicale Craiova, Constanţa, Calafat şi Târgu-Mureş. 

Trei pacienţi, printre care o femeie de 65 de ani, au avut nevoie de asistenţă medicală ca urmare a unui infarct miocardic, iar cea de-a patra misiune a presupus transportarea la un spital din Bucureşti a unui bărbat de 52 de ani din Constanţa, cu disecţie de aortă.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au avut, duminică şi luni, alte 24 de misiuni aero-medicale, pentru transportarea unor pacienţi aflaţi în stare critică, a mai precizat MAI.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”