Românul cu cea mai înaltă funcție politică din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un politician american născut în România, Ben Toma, a fost ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din statul Arizona. 

El a fost ales în această funcţie marţi de către membrii grupului republican din Camera Reprezentanţilor din cadrul celei de-a 56-a legislaturi din statul Arizona rezultate în urma alegerilor de la mijloc de mandat.

Ben Toma a devenit astfel românul cu cea mai înaltă funcţie politică din Statele Unite, după cum a scris pe Facebook ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Cetăţean american, născut la Cluj -Napoca, Toma este reprezentant republican în Camera Reprezentanţilor din Arizona din anul 2017, iar în actuala 55-a legislatură a ocupat funcţia de lider al majorităţii.

"Este un privilegiu profund să conduc Camera Reprezentanţilor şi grupul majoritar republican", a declarat preşedintele ales, Ben Toma, care a emigrat în Statele Unite la vârsta de nouă ani, când el şi familia sa au fugit din România, ţară condusă de comunişti, scrie miercuri ziarul Tribuna Românească al românilor americani, editat şi tipărit la Chicago.

"Împreună, ştiu că această Cameră se va ridica pentru a face faţă provocărilor imense ale statului şi vom continua să facilităm libertatea şi oportunităţile pentru fiecare cetăţean din Arizona", a mai declarat Toma, conform ziarului citat de Agerpres.

Pentru Ben Toma, ajuns la vârsta de 43 de ani, acesta este ultimul mandat în Camera Reprezentanților statului Arizona pentru care mai poate candida. Din afară, pasul următor pare evident, dar în politicianul american încă a rămas ceva din fibra ardeleanului prudent și calculat, care păstrează chiar și accentul de la Cluj.

Cine este Ben Toma

TVR a avut un dialog cu Ben Toma, liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, statul Arizona:

Întrebat dacă are în plan o candidatură la Congresul SUA, Ben Toma a spus: „Dumnezeu știe ce o să se întâmple în doi ani. Dar e posibil… totdeauna trebuie să fii pregătit pentru pentru orice oportunitate“.

Ben Toma s-a născut în 1979 la Cluj-Napoca şi emigrat în SUA în 1987, la vârsta de nouă ani, când el și familia sa au fugit din România condusă de comuniști, potrivit site-ului local Cluj24. Acum este căsătorit cu o româncă și au împreună cinci fete.

Familia lui Ben Toma Foto: Facebook

El a fost ales în Camera Reprezentanţilor în 2018, după ce anterior, în aprilie 2017, a fost numit în acelaşi for în urma demisiei unui parlamentar.

Ben Toma a ajuns în București anul trecut, după mai bine de 20 de ani și a rămas surprins de cât de mult s-a schimbat orașul. „Am fost în România anul trecut, în octombrie, am stat zile zile. Am fost cu Speaker of House (președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, Russell Bowers - n.r.), el chiar a vrut să vadă România. A fost foarte frumos să văd România după atâta timp, n-am mai fost în București de peste 20 de ani și s-a schimbat foarte mult”, a spus el pentru Digi24

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort