România a primit unul dintre posturile de vicepreşedinte al Adunării Generale ONU la sesiunea cu numărul 68

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România va deţine această funcţie până în septembrie 2014

România a fost aleasă, vineri, în postul de vicepreşedinte al Adunării Generale a ONU pentru cea de a 68-a sesiune, care va avea loc în septembrie, informează MAE.

"România a fost aleasă astăzi, 14 iunie 2013, în cadrul unei reuniuni plenare a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, prin Reprezentantul Permanent al său la ONU, ambasador Simona Miculescu, în postul de vicepreşedinte al Adunării Generale pentru cea de-a 68-a sesiune, care va avea loc în luna septembrie 2013. Evenimentul reprezintă un moment de referinţă la nivel internaţional, oferind României un important capital de imagine şi oportunitatea de a orienta discuţiile în cel mai înalt for al diplomaţiei multilaterale", se arată într-un comunicat MAE. 

Conform sursei citate, principalele teme de pe agenda de lucru a noii sesiuni a Adunării Generale se vor concentra pe implementarea unui set de măsuri prin care se va articula legătura dintre umanitate şi mediul înconjurător, o agendă fundamentată pe dezvoltarea continuă şi durabilă, pe transformarea globală pentru toţi şi pe responsabilitatea comună, dar diferenţiată.

Tema sesiunii 68 a Adunării Generale va fi "Agenda de dezvoltare post - 2015: definirea cadrului de acţiune".

Preşedintele Adunării Generale, împreună cu cei 21 vicepreşedinţi, sunt aleşi de statele membre ale Adunării Generale şi îşi exercită mandatul până la încheierea sesiunii pentru care au fost aleşi.

Vicepreşedinţii sunt desemnaţi conform unei scheme prestabilite, pe baza distribuţiei regionale, potrivit căreia Grupului est-european îi revine o poziţie.

România va deţine această funcţie până în luna septembrie 2014 şi, din această poziţie, va asista pe Preşedintele Adunării Generale în prezidarea reuniunilor, orientarea discuţiilor şi formularea unei părţi a agendei Adunării Generale. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul