Român arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. Furniza rușilor informații despre obiective militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a fost arestat pentru trădare în favoarea Rusiei. Acesta ar fi furnizat informații din domeniul apărării unor diplomați ruși.

FOTO: arhiva

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au reținut un cetățean român acuzat de trădare. În urma unei anchete amănunțite, a fost stabilit că inculpatul a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO.

Conform probelor administrate, încă din 2022, inculpatul a supravegheat și a colectat informații militare sensibile, inclusiv fotografii ale tehnicii militare de luptă și ale deplasărilor de personal în zona de graniță cu Ucraina, în apropierea municipiului Tulcea. Aceste informații au fost transmise ulterior către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

Descoperiri în urma perchezițiilor

În urma perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au identificat și ridicat multiple mijloace de probă, consolidând acuzațiile aduse împotriva inculpatului.

Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost desfășurate cu colaborarea ofițerilor de poliție judiciară din DIICOT – Structura Centrală, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și structurile subordonate.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”. Suportul tehnic și de criminalistică a fost asigurat de Serviciul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Mai multe pentru tine:
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice