Revenim cu “Viaţa lui Ceauşescu”, seria „Fiul Poporului”

Începând de luni, 15 octombrie, vom relua serialul „Viaţa lui Ceauşescu", care va dezvălui mecanismele, deciziile şi instituţiile care l-au transformat pe fostul ucenic cizmar într-un dictator.

Am întrerupt, la sfârşitul primăverii, biografia lui Ceauşescu tocmai în momentul în care liderul comunist se instalase în jilţul puterii. După manevrele de culise declanşate la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul conducător al României a organizat Congresul al IX-lea, care l-a confirmat în funcţie cu unanimitate de voturi.  Apoi s-a dus, după cutumele vremii,  la Moscova. Vizitele în străinătate începeau totdeauna cu închinarea la Mecca lumii comuniste. Presa de-atunci a informat, exclusiv, prin comunicatele convenite de partea sovietică şi delegaţii români. Că, între ei, toate se petrecuseră într-o „atmosferă caldă, cordială". Nimic despre temele discutate, nimic despre agitaţia şi scandalul iscate de cererea restituirii celor 93 000 tone de aur din tezaurul românesc confiscat de bolşevici, nimic despre sistarea livrărilor de uraniu în Uniunea Sovietică. În asimetrii precum aceasta, între ce aflau cetăţenii români şi ce se petrecea în fapt, s-a consumat regimul comunist.

Secţia de istorie recentă a ziarului "Adevărul" va continua „Viaţa lui Ceauşescu" în anii 1965-1974, aşa cum a făcut-o şi până acum prin serialul finalizat cu volumul „Ucenicul puterii", publicat, astă-vară, de Editura Adevărul.  Fără inhibiţii şi fără părtinire, în stil jurnalistic, dar asumându-ne şi constrângerile istoriografiei, vom corela deciziile economice, diplomatice  şi sociale cu cadrele ideologiei şi leadership-ului reprezentate de Ceauşescu.

Timp de două luni, pe parcursul a aproape 40 de episoade, vom povesti despre o epocă fascinantă sub aspectul cercetării istorice şi investigaţiei jurnalistice. Sunt anii în care Ceauşescu nu doar că joacă la două capete - Pekin şi Moscova -, ci aplică strategii de acces către statutul de personalitate mondială. În percepţia contemporanilor a fost  „epoca de aur" a diplomaţiei româneşti şi timpul noilor cartiere de blocuri şi al marilor combinate industriale. Faţa ascunsă, dezvăluită acum de arhive şi martori din cercul puterii, arată că românii trăiau cel mai rău dintre fraţii patronaţi de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Iar împrumuturile externe făcute de Ceauşescu mergeau mână în mână cu afirmarea independenţei naţionale.

Sub semnul zidirii de ţară şi al făuririi unei ere noi, liderul de la Bucureşti şi-a construit tenace buncărul puterii, crezându-l indestructibil. În mare parte, frica de a nu fi schimbat cu altul mai agreat de sovietici a determinat  derapaje fatale,  precum asocierea nevestei la putere. Dar, până la sceptrul de preşedinte, în 1974, sunt încă aşa-zişii ani  buni.

Cu episodul relatării făcute de Ceauşescu între ai lui, imediat după sosirea de la Moscova în septembrie 1965, deschidem, luni, această serie nouă, intitulată „Fiul poporului".

Citiţi-ne săptămânal, de luni până joi, şi veţi dezlega enigmele epocii şi ale omului Ceauşescu!