Restricţii de circulaţie în Capitală pentru ceremoniile dedicate Zilei Armatei. Depunere de coroane în Parcul Carol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Armatei FOTO Arhivă Adevărul

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, marţi, în Capitală, începând cu ora 10.30, pentru ceremoniile dedicate Zilei Armatei, printre care un marş pe traseul Parcul Carol I - Fântâna Mioriţa şi o retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Drumul Taberei - sediul Statului Major al Forţelor Terestre.

De Ziua Armatei, marţi, începând cu ora 10.30 are loc un marş pe traseul: Parcul Carol I - Bulevardul Mărăşeşti - Bulevardul Cantemir - Bulevardul Nicolae Bălcescu - Bulevardul Magheru - Piaţa Romană- Bulevardul Lascăr Catargiu - Bulevardul Aviatorilor - Bulevardul Constantin Prezan - Şoseaua Kiseleff - Fântâna Mioriţa, pe banda I de circulaţie, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

De asemenea, între orele 18.30 şi 20.00, va avea loc o retragere cu torţe, pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional - Bulevardul Regina Elisabeta - Bulevardul M. Kogălniceanu - Piaţa Operei - Splaiul Independenţei - Pod Cotroceni - Şoseaua Cotroceni - Bulevardul Iuliu Maniu - Bulevardul General Vasile Milea - Bulevardul Timişoara - Strada Ruxandra Marcu - Drumul Taberei - sediul Statului Major al Forţelor Terestre, pe banda I de circulaţie.

Poliţiştii anunţă că, pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se întrerupe între orele 17.30 şi 19.00 pe Strada Constantin Mille şi pe Calea Victoriei (între Strada Constantin Mille şi Bulevardul Regina Elisabeta, pe banda I de circulaţie).

Ce manifestări sunt organizate în Bucureşti

Ziua Armatei României este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile în care sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militari români, anunţă şi Ministerul Apărării Naţionale.

În Bucureşti, principalele activităţi vor avea loc după următorul program:

- 25 octombrie, ora 8.30, ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol;

- 25 octombrie, între orele 9.00 şi 16.00, Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române;

- 25 octombrie, ora 18.30, retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional (Strada Constantin Mille nr. 1), Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Şoseaua Cotroceni, Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Vasile Milea, Statul Major al Forţelor Terestre (Strada Drumul Taberei nr. 7 H);

- 25 octombrie, ora 19.30, prezentarea noii uniforme militare combat a Armatei României, la Palatul Cercului Militar Naţional;

- 25 octombrie - 2 noiembrie, militari din structuri ale vânătorilor de munte reconstituie marşul executat de primul batalion de vânători de munte, pe traseul Bucureşti (Mormântul Ostaşului Necunoscut) - Târgu Neamţ - Braşov;

La 25 octombrie 1944, Armata României a încheiat campania de eliberare a teritoriului naţional, la care au participat peste 520.000 de militari, dintre care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau declaraţi dispăruţi, aminteşte Ministerul Apărării Naţionale.

Unităţile româneşti au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria obţinută la 9 mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie