„Regele Asfaltului”, Nelu Iordache, şi cinci angajaţi de la Direcţia Drumuri şi Poduri Craiova, trimişi în judecată în dosarul „Transalpina 2”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Nelu Iordache

Omul de afaceri Nelu Iordache şi cinci angajaţi de la Direcţia Drumuri şi Poduri Craiova au fost trimişi în judecată în dosarul "Transalpina 2”, în care prejudiciul produs Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este de aproape 46 de milioane de lei.

 Nelu Iordache este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar Adrian Lumezeanu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova la data faptelor, directorul economic Doina Ilie, şeful Serviciului organizare şi derulare achiziţii Delia Mihaela Nedelcu, consilierul juridic Emil Ion Pană şi Florina Iovan, care se ocupa de controlul financiar preventiv în cadrul instituţiei, vor fi judecaţi pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Lumezeanu, Ilie, Nedelcu şi Pană au încălcat prevederile privind achiziţiile publice şi au semnat, în 5 septembrie 2008, cu o societate reprezentată de Nelu Iordache un contract privind modernizarea DN 67C Bengeşti - Sebeş pe o porţiune de 148 de kilometri (Transalpina). Viza de control financiar preventiv pentru acest contract a fost dată de Florina Iovan.

"În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauza diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către CNADNR se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri care a şi condiţionat semnarea contractului de introducerea acestei modificări.
Astfel, în perioada 2008-2012, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit un număr de 48 de bilete la ordin care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituţii de credit”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că CNADNR a fost prejudiciată cu suma de 45.798.769 lei, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii unui număr de 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în lei.

"În acelaşi timp a fost obţinut un folos patrimonial pentru firma reprezentată de inculpatul Iordache Nelu, constând atât în transferul riscului valutar din sarcina acestuia în sarcina CNADNR, cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în lei”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

CNADNR nu s-a constituit, până în prezent, parte civilă în procesul penal.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe bunuri mobile şi imobile deţinute de Nelu Iordache, Delia Mihaela Nedelcu şi Adrian Lumezeanu.

Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Bucureşti, procurorii solicitând menţinerea măsurilor  asigurătorii dispuse în cauză.

Nelu Iordache, judecat în alte două dosare

DNA precizează că Nelu Iordache a mai fost trimis în judecată două dosare, pentru infracţiuni similare.

Omul de afaceri Nelu Iordache este judecat, din aprilie 2013, într-un dosar în care este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune, în legătură cu deturnarea fondurilor pentru un tronson din autostrada Nădlac - Arad. În calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, Iordache ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 31.519.960 lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene, se arată în rechizitoriu.

Într-un alt dosar, Nelu Iordache este judecat, din mai 2014, pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, în cadrul unui contract finanţat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

În acest caz, omul de afaceri este acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Alături de Nelu Iordache sunt judecaţi firma Romstrade şi mai mulţi responsabili de la DRDP Craiova

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie