Rechizitoriu DNA: Gheorghe Ştefan ar fi primit şpaga de 200.000 de lei pentru traficarea influenţei într-o geantă de laptop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan ar fi primit 200.000 de lei, sumă cerută pentru a interveni în atribuirea unui contract aferent unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, într-o geantă de laptop, susţin procurorii DNA în rechizitoriul trimis instanţei.

Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în 2009, în contextul în care o societate intenţiona să participe la o procedură publică de atribuire a unui contract finanţat din fonduri nerambursabile, i-ar fi solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate, potrivit Agerpres.

Banii respectivi, spun anchetatorii, ar fi fost pretinşi de Gheorghe Ştefan în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea influenţării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înţelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, Gheorghe Ştefan ar fi primit de la reprezentantul acelei societăţi comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei", susţin procurorii.

"(...) suma de 200.000 de lei a fost remisă în numerar, într-o geantă de laptop, la o dată apropiată de finalizarea lucrărilor aferente proiectului derulat de comuna Brusturi, judeţul Neamţ, după efectuarea unei plăţi de către beneficiar. (...) , la câteva zile după încasarea banilor s-a deplasat la sediul SC (...) SA din municipiul Piatra Neamţ unde, în parcarea imobilului, i-a dat geanta cu bani lui (...) pentru a-i fi remisă lui Gheorghe Ştefan", precizează procurorii în rechizitoriu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ.

 În afară de acest dosar, Gheorghe Ştefan a mai fost trimis în judecată în alte cinci dosare, în unele dintre acestea fiind deja condamnat. Gheorghe Ştefan execută din octombrie 2016 o pedeapsă de şase ani de închisoare în dosarul "Microsoft”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort