Răsturnare de situație în cazul românilor acuzați de statul danez că și-au maltratat bebelușul. „Nu aveam niciun ajutor“

0
Publicat:

Cei doi români acuzați de statul danez că și-au maltratat bebelușul au fost exonerați de orice vină. După un an de calvar, Ionuţ şi Sorana Rotundu pot răsufla liniștiți, însă spun că este foarte greu să lase totul în urmă. Cei doi tineri au fost arestați, iar micuțul dat în plasament.

Sorana și Ionuț au trăit un calvar în Danemarca FOTO Facebook Beni Ciobotaru

Deputatul Robert Sighiartău a anunțat că statul danez a trimis familiei Rotundu o scrisoare în care se arată că sunt nevinovați.

"Mai țineți minte cazul familiei din Danemarca unde doi cetățeni români, părinți tineri, erau acuzați că au provocat ,,sindromul bebelusului scuturat propriului copil ? Foarte mulți îmi spuneau atunci că nu se poate ca statul danez să greșească. Ei bine..Sorana și Ionut au primit zilele acestea și scrisoarea oficială din partea statului danez conform căreia sunt nevinovați. Din nefericire, Mati a stat 6 luni fără părinți și ei doi au stat în inchisoare 2 luni, pe nedrept. Adevărul în final învinge minciuna. Statul danez va trebui să platească pentru această dramă. Și nu e singura..", a scris Sighiartău pe pagina sa de socializare.

"Totul este o mare neînțelegere. Sunt sigur că vom învinge". Aceasta este una dintre declarațiile lui Ionuț de anul trecut și avea dreptate.

Tânărul, acum în vârstă de 28 de ani, a făcut această afirmație pentru publicația daneză Eksra Bladet în legătură cu acuzațiile de violență la adresa sa și a soției sale.

Cuplul de români care locuiau în Danemarca a fost acuzat și reținut timp de mai multe luni, în 2022, pentru că și-ar fi supus fiul, Mathias, la violențe. Se bănuiește că incidentul a avut loc în ianuarie, când băiatul era încă foarte mic.

Christina Borch Hansen, procuror principal în cadrul Poliției din South și Senderjylland, susține că acest caz este închis definitiv. Lui Ionuț și Soranei nu li se va aduce nicio acuzație. Astfel, ei sunt exonerați de orice suspiciune de a-și fi supus fiul la ceea ce a fost descris în rechizitoriu ca fiind "violență gravă, care îi punea viața în pericol".

Vestea a fost primită cu bucurie și ușurare de Ionuț și Sorana. Tânărul a povestit pentru publicația daneză Extra Bladet coșmarul prin care a trecut.

"Ceea ce am trăit în Danemarca a fost greu și foarte stresant. Nu în ultimul rând pentru soția mea, și nu putem trece peste aceste traume. Avem nevoie de ajutor", spune Ionuț.

Arestați timp de 2 luni

Cuplul a explicat că, după naștere, băiețelul a avut probleme serioase de sănătate. A făcut febră mare, avea vărsături, inclusiv o hemoragie cerebrală. S-au prezentat cu el la spital pentru îngrijiri medicale, însă aici situația a luat o întorsătură ciudată. În cele din urmă, personalul medical a decis să alerteze poliția sub suspiciunea de maltratare.

Din însemnările din dosar a reieșit că bebelușul ar fi suferit fracturi osoase în partea dreaptă a craniului, hemoragii la nivelul creierului și în spatele ochilor.

În urma arestării cuplului în ianuarie anul trecut, copilul a fost spitalizat. Ulterior, el a fost dat în plasament familial, în timp ce Ionuț și Sorana au stat în celule de detenție separate. Nu li s-a permis să comunice. 

"Știam că suntem nevinovați, dar nu aveam niciun ajutor. Din fericire, aceste provocări și credința noastră nu au dispărut. Dumnezeu nu a făcut decât să ne facă mai puternici împreună, ca familie", spune Ionuț.

Imaginile de pe profilurile cuplului sugerează, de asemenea, că băiatul și-a revenit. El este zâmbitor și fericit alături de părinții săi. Cumnata lui Ionuț, Magda Săvuică, a explicat pentru Ekstra Bladet că părinții băiatului sunt și au fost grijulii în permanență.

Au negat acuzațiile

Tinerii au fost reţinuţi în luna februarie şi au petrecut două luni de arest preventiv în centre de detenţie separate, fiind acuzaţi că şi-au maltratat bebeluşul de cinci săptămâni.  

Băieţelul lor, Mathias, a fost internat pe 31 ianuarie 2022 la Spitalul Universitar Odense, cu „sângerări punctiforme la nivelul globilor oculari, fracturi osoase pe partea dreaptă a craniului şi hemoragie cerebrală”. Medicii au fost suspicioşi şi au precizat că cei doi părinţi i-ar fi provocat rănile copilului. Ionuţ şi Sorana Rotundu au negat aceste acuzaţii. 

Micuțul a fost dat în grija bunicilor materni, în iulie 2022

În iulie 2022, autorităţile române au anunțat că bebeluşul care a ajuns la un spital din Danemarca, la începutul anului, cu suspiciune de „sindromul bebeluşului scuturat” şi ai cărui părinţi au fost arestaţi, a fost repatriat. El a fost dus la bunicii materni şi va fi supravegheat de autorităţile din Vaslui.

Am primit veşti extraordinare. După eforturile considerabile făcute de autorităţile române, Danemarca a acceptat repatrierea băieţelului M.R. şi acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni! Mă bucur din tot sufletul că (...) am reuşit să convingem autorităţile daneze că cea mai bună soluţie pentru bebeluş este ca acesta să ajungă în grija familiei sale extinse”, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea. 

Aceasta s-a declarat impresionată de bunicii copilului: ”Bunicii materni ne-au impresionat şi pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creşterea copilului, să-l îngrijească şi să-i asigure toate condiţiile de care acesta are nevoie”.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG