Radu Marinescu, după a cincea amânare pe legea pensiilor magistraţilor: „Nu există un timp predefinit pentru realizarea actului de justiţie”

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat miercuri, după ce Curtea Constituţională a amânat pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraţilor, că actul de justiţie nu are un termen prestabilit de realizare, însă presupune o responsabilitate în privinţa timpului alocat fiecărei etape procedurale, fiecare termen trebuind să fie justificat şi să reflecte o activitate concretă.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu. FOTO: Facebook

Radu Marinescu a subliniat, într-o intervenţie la Antena 3, că Guvernul şi coaliţia de guvernare şi-au îndeplinit atribuţiile în ceea ce priveşte acest proiect legislativ, iar decizia se află în prezent exclusiv în competenţa Curţii Constituţionale.

„Din perspectiva strict a competenţelor mele, ca ministru al Justiţiei şi la întrebarea ce a făcut guvernul, ce a făcut coaliţia de guvernare, răspunsul este evident. Acest obiectiv din programul de guvernare a fost metamofozat într-un proiect de lege la care Ministrul Justiţiei a contribuit ca şi coiniţiator, a fost adoptat în şedinţa de guvern, apoi, prin mecanismul asumării răspunderii, a devenit lege în Parlament. În momentul de faţă, chestiunea este în afara sferei justiţiei, fie că o vedem din perspectivă administrativă executive, prin Ministerul Justiţiei, fie că o vedem din perspectivă judiciară, în sfera instanţelor de judecată, întrucât Curtea Constituţională a României este un organism independent”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Acesta a insistat asupra ideii că, deşi nu există un calendar fix pentru soluţionarea cauzelor, există obligaţia ca amânările să fie motivate.

„Nu există un timp predefinit pentru realizarea actului de justiţie. În egală măsură, însă, există o responsabilitate pentru timpul alocat. Asta înseamnă că fiecare termen într-o procedură judiciară trebuie justificat, trebuie să reflecte o anumită activitate şi să asigure o anumită perspectivă. Înţeleg că astăzi s-ar fi amânat. Înţeleg, pentru că eu nu sunt membru al Curţii Constituţionale, nu particip acolo la şedinţe”, a mai spus Radu Marinescu.

Referitor la posibilitatea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), ministrul Justiţiei a arătat că aceasta reprezintă un instrument legal de protecţie.

Despre o sesizare a Curţii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), ministrul a subliniat că acesta „este un instrument de apărare”.

„CCR-ul are două posibilităţi, să aprecieze că este efectiv o necesitate de consultare prin întrebarea preliminară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a dezlega o problemă reală de compatibilitate între norme naţionale şi norme europene şi atunci, dacă sesizează, este o durată a procedurilor acolo”, a mai spus ministrul.

Radu Marinescu a precizat că, pentru a evalua temeinicia unei eventuale sesizări a CJUE, este necesară analiza solicitării şi a argumentelor invocate.

„Eu nu cunosc această solicitare şi atunci, profesional, riguros, corect faţă de dumneavoastră, nu pot să vă răspund dacă e necesară sau nu sesizarea Curţii de Justiţie a UE”, a adăugat el.

Curtea Constituţională a amânat miercuri, pentru a cincea oară, pronunţarea unei decizii privind reforma pensiilor magistraţilor, stabilind un nou termen pentru data de 18 februarie.

CCR a motivat amânarea prin cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor depuse de autorul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 februarie 2026.

În documentele transmise, ICCJ solicită Curţii Constituţionale să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, apreciind că legea pensiilor de serviciu ar trata „discriminatoriu” magistraţii în raport cu alţi beneficiari ai unor astfel de pensii şi ar „reduce sub nivelul adecvat siguranţa financiară a judecătorilor”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol