Protecţia avertizorilor de integritate: CE a trimis câte un aviz motivat României, Belgiei, Austriei şi Sloveniei

0
Publicat:

Comisia Europeană (CE) a trecut la următoarea etapă în procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, Belgiei, Austriei şi Sloveniei pentru netranspunerea integrală a "Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate" (Directiva 2019/1937) şi a decis joi să le trimită celor patru state câte un aviz motivat, informează un comunicat ale executivului comunitar.

Comisia Europeană FOTO Arhivă

Termenul-limită pentru transpunerea directivei de către statele membre a fost 17 decembrie 2021. În ianuarie 2022, CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru că nu au transpus directiva şi nu au comunicat executivului UE măsurile de transpunere până la termenul-limită necesar. În iulie 2022, Comisia a trimis avize motivate unui număr de 15 state membre care nu comunicaseră încă transpunerea integrală, arată Agerpres

Joi, CE a decis să trimită avize motivate şi acestor patru state membre, care nu au notificat încă integral măsurile de transpunere.

Statele respective au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde. În cazul unor răspunsuri nesatisfăcătoare, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, CE urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat