Video România l-a expulzat pe corespondentul Russia Today, un jurnalist irlandez. Poliția de Frontieră a anunțat de ce nu i-a permis intrarea în țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propaganda Kremlinului susţine, prin vocea Margaritei Simonian, redactorul-şef al postului Russia Today (RT), că România l-a reţinut şi apoi l-a expulzat jurnalistul Chay Bowes, care este irlandez şi lucrează pentru RT, relatează TASS. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a comentat incidentul. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a explicat de ce jurnalistului irlandez Chay Bowes nu i s-a permis să intre pe teritoriul României.

UPFATE Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a precizat vineri că „în data de 1 mai, în jurul orei 19.00, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București au verificat, cu ocazia controlului de frontieră efectuat pe sensul de intrare în țară, un cetățean irlandez care călătorea din direcția Dublin.

„În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul avea interdicție de a intra pe teritoriul național, sens în care polițiștii de frontieră nu i-au permis intrarea în România. Cetățeanul irlandez a fost informat despre situație și i s-a înmânat și un formular privind măsura dispusă și motivul acesteia, precum și modalitatea legală de a o contesta. Persoana a rămas în zona de tranzit și a achiziționat bilet pentru o cursă în direcția Turcia, decolând câteva ore mai târziu”, se arată într-un comunicat al Centrului de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, „motivul care stă la baza instituirii unei măsuri restrictive de intrare în țară față de un cetățean străin, se comunică, în condiţiile stipulate de art. 8 alin. 4 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi cu respectarea legislaţiei privind protejarea datelor cu caracter personal, numai persoanei vizate (exced cadrului normativ privind informaţiile de interes public).

Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare măsurile de interzicere a intrării pe teritoriul României, implementate atât cu privire la cetăţenii statelor terţe, cât şi cu privire la cetăţenii statelor membre UE, pe baza constatărilor proprii sau la solicitarea instituţiilor competente în sensul OUG nr. 102/2005, cu modificările şi completările ulterioare sau OUG nr. 194/2002, republicată, se mai arată în comunicat.

UPDATE  „Au urcat în avion, au întrebat cine e Chay Bowes și șase dintre ei m-au luat de acolo”, a afirmat Bowes.

Chay Bowes este autorul mai multor aticole propagandistice pro-ruse referitoare la războiul din Ucraina.

Știrea inițială

Invitată la postul de televiziune Russia Today, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a acuzat autorităţile române că l-au împiedicat pe jurnalist să-şi facă meseria, scrie News.ro citând agenția rusă.

„Este un jurnalist, îşi desfăşoară activitatea profesională şi nu doar că este împiedicat să o facă, ci i se interzice”, a subliniat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus susţine că şase poliţişti români l-au reţinut pe Bowes:

„Nu orice infractor din România este reţinut cu atâţia poliţişti, iar aici omul venise să lucreze ca jurnalist”.

Chay Bowes. FOTO Captură video YouTube George Galloway

Zaharova, despre situaţia alegerilor din România: „o farsă”

Zaharova a catalogat drept „nebunie” şi „minciună” afirmaţiile unor politicieni din România referitoare la implicarea Rusiei în alegeri și adăugat că situaţia alegerilor din România este „o farsă”.

Joi seară, Margarita Simonian, redactorul-şef al Russia Today a scris pe X că jurnalistul Chay Bowes,„a fost expulzat din România şi pus la bordul unui avion care pleacă din UE către Istanbul”.

„Chay este irlandez şi, deşi o ţară din UE poate refuza intrarea unui alt cetăţean al UE în condiţii extreme, acesta trebuie să reprezinte o ameninţare la adresa "ordinii publice, securităţii sau sănătăţii". Chay nu a comis nicio infracţiune în afară de planurile sale profesionale de a acoperi alegerile din România pentru noi. Încă o dată, România se dovedeşte a fi terenul de testare al autocraţilor pentru o viitoare Europă”, a scris Simonian. 

Margarita Simonian a putut posta pe X, în condiţiile în care platfoma de social media a lui Elon Musk este interzisă în Rusia din 2022 şi nu poate fi accesată de utilizatorii obişnuiţi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine