Video Proiect MAI: Numărătoarea voturilor, supravegheată video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin înregistrarea procesului de votare se urmăreşte eliminarea fraudelor

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat, marţi, un proiect de hotărâre de guvern prin care urmează să modifice legislaţia privind organizarea alegerilor. „Operatorul de calculator al biroului electoral asigură înregistrarea video-audio a procedurilor realizate de la încheierea votării şi până la părăsirea secţiei de vot de către membrii biroului electoral”, se arată în proiectul de hotărâre publicat de Ministerul Afacerilor Interne.

Terminalele informatice necesare înregistrării video-audio a procedurilor sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), potrivit proiectului.

„Operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de vot asigură înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării şi până la părăsirea localului secţiei de vot de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, în scopul asigurării posibilităţii organismelor electorale de a verifica respectarea dispoziţiilor art. 92 şi art. 93 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiectul de hotărâre publicat de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul de act normativ îi obligă pe operatorii de calculator existenţi în fiecare secţie de votare să realizeze înregistrarea audio-video dintr-o poziţie fixă, de la o distanţă medie, pe un cadru general. De asemenea, i se interzice operatorului de calculator să realizeze copii ale înregistrării ori să permită accesul altor persoane la înregistrare. Dispoziţiile se aplică şi pentru procedurile de numărare a voturilor prin corespondenţă.

Potrivit reglementărilor care ar urma să intre în vigoare, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) este cel care asigură terminalele informatice necesare înregistrării video-audio. Tot STS ar urma să verifice şi existenţa înregistrării video-audio şi să consemneze aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice.

Înregistrările se păstrează trei luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial.

De asemenea, în cazul în care există dubii în privinţa organizării alegerilor, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va putea pune la dispoziţia organismelor electorale, pentru soluţionarea unei contestaţii, copii ale înregistrării, potrivit proiectului.

O altă noutate privind măsurile tehnice ale organizării alegerilor este că Ministerul Afacerilor Interne va achiziţiona, potrivit proiectului, nu doar timbrele autocolante, ca până acum, ci şi "plicurile din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, necesare în cadrul procedurilor de la art. 92 alin.( 1) teza I din Legea nr .208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi confecţionarea ştampilelor cu menţiunea «Votat». Procedurile respective vizează introducerea ştampilelor într-un plic care se sigilează prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi