Produsele din lapte, separate prin etichetare de cele obţinute cu adaosuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa produselor din lapte va fi mai bine reglementată

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un  proiect de lege care prevede că produsele realizate pe bază de lapte, dar cu adaosuri vegetale nu vor mai putea fi denumite „lactate”. În plus, procesatorii din industria laptelui vor fi obligaţi să se înscrie într-un registru special, vor primi  un număr de înregistrare, iar acesta, obligatoriu, va figura pe ambalajele produselor.

„Prevederile prezentei legi nu se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice ce obţin produse agricole în propria fermă/gospodărie şi care depăşesc necesarul de consum propriu”, se precizează în proiect.

Cele cu adaos vor fi vândute separat

Conform documentului, fabricarea şi ambalarea produselor pe bază de lapte, dar cu adaos de grăsimi vegetale vor fi realizate în partidă separată față de lapte și produse lactate. Concret, laptele sau produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale vor fi comercializate într-un spațiu bine delimitat faţă de lapte şi produse lactate, cu atenționarea explicită a  cumpărătorilor cu privire la conținutul acestor produse. 

Apoi, potrivit proiectului, operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud și producției laptelui de consum și a produselor lactate, destinate comercializării în România, inclusiv importatorii si operatorii economici ce efectuează activităţi de comerţ intracomunitar, vor putea comercializa produse sub denumirea de lapte şi produse lactate numai în baza înregistrării produsului în Registrul Laptelui, întocmit de direcția tehnică de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii. În urma înregistrării, producătorul este obligat să inscripționeze numărul de înregistrare din Registrul Laptelui pe eticheta produsului. Acesta va fi înscris în centrul unui dreptunghi, alb-roşu, precedat de sintagma Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, lucru neagreat de asociaţiile patronale de profil care au fost consultate înainte de publicarea proiectului. 

Pedepsele

În fine, proiectul de lege mai arată că încălcarea acestor prevederi va fi  pedepsită cu amenzi între 20.000 lei la 50.000 lei. Mai mult, „repetabilitatea uneia dintre contravenţii conduce la anularea autorizaţiei de prelucrare/producţie/comercializare a operatorului economic, precum şi interzicerea desfăşurării activităţii pentru care operatorul a fost sancţionat contravenţional pentru o perioadă de 10 ani”, se mai arată în document.

Sorin Mierlea: Rezultatele contoalelor trebuie să fie publice

Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului – InfoCons, este de părere că această reglementare va avea efecte benefice. „Orice lege care protejează consumatorii este binevenită. Numai că aceasta trebuie să fie dublată de controale mai serios realizate. La trei luni cel puţin organismele de control trebuie să facă şi verificări de laborator pentru că standardul de calitate al produselor trebuie testat periodic. Acum marea majoritate a controalelor se limitează la descoperirea unor probleme de neconformitate a etichetelor. Apoi, mai important, trebuie să se facă publice rezultatele controalelor pentru că, dincolo de amendă, cea mai mare pedepsă pentru producători este să ajungă în situaţia să nu mai văndă şi, atunci când este informat, publicul consumator reacţionează imediat”, a susţine expertul. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”