Procurorul general: Sunt imperios necesare legi care să permită prevenirea actelor de terorism şi acţiuni ferme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi că sunt imperios necesare legi eficiente, care să permită prevenirea actelor de terorism, iar în acest sens trebuie să existe instrumente care să dea posibilitatea anchetatorilor să anticipeze acţiunile teroriştilor şi să acţioneze ferm.

Tiberiu Niţu a declarat, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în contextul atacului din Paris, comis împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo, că legile privind cartele preplătite şi retenţia datelor ar putea constitui, dacă le-am avea, instrumente potrivite pentru a preveni actele de terorism.

Totodată, întrebat dacă se impune o nouă lege, pe modelul celei privind reţinerea datelor generale, cunoscută drept Legea „Big Brother", dar care a fost contestată şi declarată neconstituţională, procurorul general al României a spus că nu vrea să facă aprecieri sau comparaţii cu alte legi, dar consideră că se impune adoptarea unor acte normative eficiente, care să poată constitui instrumente foarte bune pentru a putea preveni actele de terorism.

„Este foarte important să le putem preveni. Aţi menţionat ce se întâmplă la Paris, uitaţi-vă ce înseamnă să încerci să combaţi. Este groaznic ceea ce se întâmplă. Important este să putem preveni şi, ca să putem preveni, avem nevoie de instrumente potrivite. Astfel de acte normative, care să ne poată permite să anticipăm, să cunoaştem ce fac astfel de oameni, sunt nu extrem de binevenite, sunt imperios necesare", a adăugat Tiberiu Niţu.

Niţu: Pentru prevenirea terorismului, nicio măsură nu este disproporţionată

Procurorul general al României a mai spus că, pentru a acţiona ferm împotriva teroriştilor şi pentru a putea preveni actele de terorism, nicio măsură nu este disproporţionată.

„Noi am luate toate măsurile, ne-am implicat, alături de alte instituţii, pentru a adopta astfel de legi. Vă rog să observaţi că, pentru a acţiona ferm împotriva teroriştilor şi pentru a putea preveni actele de terorism, nicio măsură nu poate părea ca fiind disproporţionată", a precizat Niţu.

De asemenea, procurorul general a mai spus că, în momentul de faţă, nu există motive de îngrijorare, raportat la atentatul din Paris, precizând că la Parchetul instanţei supreme nu există dosare care privesc fapte de terorism, ceea ce înseamnă că fenomenul a fost prevenit eficient.

„Este foarte bine că nu avem dosare. Am avut dosare, ştiu că au fost vreo două, dar nu de gravitatea sau de amploarea a ceea ce s-a întâmplat la Paris. Important este să nu avem dosare, pentru că a avea dosare înseamnă să combaţi, iar a nu avea dosare înseamnă că ai o prevenire eficientă şi foarte bună. Nu avem motive să ne îngrijorăm", a spus Tiberiu Niţu.

Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adăugat că serviciile specializate în prevenirea, depistarea şi anticiparea actelor de terorism îşi fac treaba foarte bine, reafirmând că în România nu sunt motive de îngrijorare.

„Vă asigurăm că noi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, dar în special serviciile specializate în prevenirea, depistarea şi anticiparea acestor fapte îşi fac foarte bine treaba şi noi susţinem activitatea acestor instituţii', a mai spus Tiberiu Niţu.

Legea 82/2012, cunoscută drept legea „Big Brother", prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină, timp de şase luni, anumite date ale abonaţilor, care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave. Curtea Constituţională a decis, în 8 iulie 2014, că Legea „Big Brother" este neconstituţională.

12 persoane au murit în urma unui atentat terorist din Paris

Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete, la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, au fost identificaţi drept presupuşii autori ai atacului şi sunt căutaţi de poliţie.

Un al treilea suspect, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, care i-ar fi ajutat pe cei doi fraţi să comită atacul sângeros de la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP.

Şapte persoane, bărbaţi şi femei din anturajul celor doi fraţi, se află joi în arest preventiv în cadrul anchetei, a anunţat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat