Primul șef al AEP a murit. Octavian Opriş avea 76 de ani

0
Publicat:

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că primul președinte al instituției, Octavian Opriş, a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani.

Primul șef al AEP, Octavian Opriș FOTO Mediafax

„Autoritatea Electorală Permanentă anunță cu profund regret trecerea în eternitate a primului președinte al instituției, domnul Octavian Opriș, care s-a stins din viață în seara zilei de marți, 27 septembrie 2022”, arată un comunicat de presă transmis de AEP. 

În cadrul anunțului cu privire la decesul primului om care a condus autoritatea, instituția a transmis un mesaj de condoleanțe. 

„Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, împreună cu întreg colectivul instituției își exprimă regretul și transmit condoleanțe familiei”, a mai transmis AEP. 

Cine a fost Octavian Opriș. Deputat și senator cu studii în străinătate

Potrivit sursei citate, Octavian Opriș a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a obținut titlul de doctor în filosofie.

Primul șef al autorității a urmat și cursuri la Curtea Europeană de Justiţie de la Haga şi un curs de management la Viena, iar ulterior o specializare cu profil juridic la Londra. 

De asemenea, sursa citată a mai arătat că Octavian Opriș a fost deputat în Parlamentul României în perioada 1990 – 1992, în această perioadă de timp devenind și vicepreşedinte al Comisiei de cultură şi mass-media.

Primul șef AEP a fost și senator în Parlamentul României, în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004, ocupând, totodată, în cadrul acestei perioade de timp, și funcția de secretar al Comisiei juridice a Senatului României și preşedinte al Comisiei juridice a Senatului României.

Octavian Opriș a pus bazele AEP

„Octavian Opriș a pus bazele Autorităţii Electorale Permanente, înființată prin Legea nr. 286/2003, și a contribuit cu profesionalism, responsabilitate și dedicare la dezvoltarea instituției timp de opt ani”, a mai transmis sursa citată în mesajul transmis. 

De asemenea, potrivit informării, Octavian Opriș „a deținut funcția de preşedinte al AEP din luna mai 2004 până în luna mai 2012”. 

În prezent șefia AEP este deținută de Constantin-Florin Mitulețu-Buică. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort