Articol publicitar

Primul camion cu ajutor umanitar direct către Odesa a plecat azi din iniţiativa AQUA Carpatica

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoric, colectivul AQUA Carpatica a fost prezent la urgenţele umanitare şi a răspuns nevoilor semenilor oricând a fost nevoie.

În dorinţa de a fi alături de ucrainenii care trăiesc vremuri violente şi extrem de dificile, AQUA Carpatica nu a putut rămâne indiferentă şi, printr-o acţiune concretă, a demonstrat că şi un operator economic se poate implica prin oferirea de sprijin direct pentru acţiunile umanitare, într-un mod prompt şi eficient.

Deja, în ultima perioadă, cu sprijinul autorităţilor locale din judeţul Suceava şi cu ajutorul logistic oferit de Crucea Roşie Română, trei camione cu 96 de paleţi de apă AQUA Carpatica au fost trimise la Cernăuţi (Ucraina) şi predate cu succes autorităţilor competente, unul dintre acestea fiind transportat mai departe chiar la Kiev. 

Jean Valvis, Preşedinte – Director General AQUA Carpatica, observând un fenomen inadmisibil pentru secolul XXI, decesul unei fetiţe deshidratate la un adăpost din Mariupol, a decis, printr-o acţiune proactivă, să trimită cantităţi considerabile de apă şi  oraşului Odesa. Având în vedere că nimeni până azi nu a asigurat transport către acest oraş prin sudul ţării. Cu ajutorul autorităţilor române din Suceava, precum şi prin intervenţia determinantă a Consulului General al Romaniei la Odesa, domnul Tiberiu Şarpe, Jean Valvis a intrat în legatură cu primarul Odesei, Gennadiy TRUKHANOV şi a organizat primirea primului camion ucrainean la graniţa de la Isaccea.

Mulţumim cu această ocazie domnului Păun Rohovei, reprezentantul oficial al Ucrainei în România, domnului primar al localităţii Isaccea, Anastase Moraru şi domnului Volodymyr Vasyliev, soferul autocamionului ucrainean, care, în ciuda vârstei de peste 60 de ani, a ales să se implice activ. Astfel a fost posibil primul transport umanitar către Odesa, realizat din regiunea Deltei Dunării (Tulcea şi Isaccea), iar bunurile sunt acum pe teritoriul Ucraniei spre beneficiul locuitorilor Odesei.

Cu această ocazie, primarul Odesei a adresat un mesaj călduros de mulţumire tuturor românilor pentru solidaritatea lor excepţională şi reamintind legăturile strânse între cele două popoare.

AQUA Carpatica continuă să sprijine acţiunile umanitare şi să încurajeze toate gesturile de solidaritate în sprijinul ucrainenilor. Pacea, bunăstarea, solidaritatea şi libertatea sunt valorile în care credem cu tărie şi pe care le susţinem prin toate acţiunile pe care le desfăşurăm în măsura posibilităţilor pe care le avem la dispoziţie. 

Solidaritatea ne aduce împreună cetăţeni, instituţii, asociaţii, ONG-uri, companii private, iar acest lucru ni se pare necesar şi firesc. Salutăm toate aceste iniţiative şi îi felicităm pe toţi cei care au ales să se implice şi să dea un nou sens cuvântului ”ÎMPREUNĂ”. Sperăm din tot sufletul că violenţa şi suferinţa să fie oprite cât de curând şi să avem PACE în vecinătatea noastră. 

Alegem să fim alături de semenii noştri! 

Jean Valvis,
Preşedinte – Director General AQUA Carpatica

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO